Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trenul privat îl trage pe dreapta pe cel de stat

Publicat in Jurnalul, joi 2 octombrie 2008 ·

Autorităţile române au dat voie unui operator privat să exploateze o rută feroviară neînchiriabilă firmelor private. Astfel, societatea Regiotrans a primit trasă pentru rutele Bucureşti – Braşov, respectiv Bucureşti – Constanţa.

Autorităţile române au dat voie unui operator privat să exploateze o rută feroviară neînchiriabilă firmelor private. Astfel, societatea Regiotrans a primit trasă pentru rutele Bucureşti – Braşov, respectiv Bucureşti – Constanţa.

“Nu există suport legal pentru a lăsa un operator privat să circule pe ruta feroviară interoperabilă”, a explicat Gheorghe Popa, preşedintele Federaţiei Naţionale Mişcare Comercial (FNMC). Conform unei Hotărâri de Guvern din 2004 liniile de cale ferată au fost împărţite în interoperabile şi neinteroperabile. “Liniile neinteroperabile pot fi închiriate de operatori feroviari privaţi, acestea fiind considerate neprofitabile pentru CFR Călători. La noi în ţară sunt 3.324 de kilometri de cale ferată neinteroperabilă din 17.000 cât are în total calea ferată, fiind închiriaţi 851 de kilometri”, a explicat Gheorghe Popa. De pe rutele pe care CFR SA le închiriază, CFR Călători se retrage. “În categoria infrastructurii feroviare neinteroperabile au fost incluse secţii de circulaţie de interes local cu trafic redus la care este necesară o revigorare a activităţilor de întreţinere şi exploatare”, a explicat Constantin Manea, director general al CFR Infrastructură. CFR pune la dispoziţia celui care închiriază linia neinteroperabilă locomotive, vagoane şi personal calificat, respectiv mecanic de locomotivă, şef de tren şi conductor. “Regiotrans are automotoare cumpărate din Franţa, care nu consumă foarte mult. Spre deosebire de locomotivele şi vagoanele cu care îşi desfăşoară activitatea CFR Călători, automotoarele franceze având un consum redus de motorină sau curent electric şi viteza de deplasare mai mare dec

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum o ora
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 2 ore
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum 42 minute
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul este blocat pe ambele fire / Şase trenuri oprite

News.ro acum 26 minute
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este oprit pe ambele fire, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: Potrivit CFR, la ora 20.07, 6 trenuri erau oprite temporar în staţiile adiacente, din cauza defecţiunii locomotivei tre

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 5 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 7 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 3 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°