Scoala "Anton Pann" are cu ce se mindri. Una dintre clasele I ale unitatii de invatamint este formata 100% din copii romi traditionali si se bucura de predare in limba romani. Succesul realizarii unei clase compuse numai din copii de etnie roma ii apartine in totalitate profesorului Gina Anton, de la Scoala "Anton Pann". Practic, acesti copii erau sortiti abandonului, insa profesoara de romani nu a permis acest lucru. Toata vara a umblat dupa micutii romi sa-i aduca la scoala si a incercat sa le schimbe parintilor mentalitatea in ceea ce priveste scoala. "De 18 ani traiesc in Lacu Dulce, traiesc printre ei si am reusit sa le schimb parerile despre scoala. Toata vara am umblat dupa ei. Le-am cumparat, la vreo doi, trei romi chiar si adidasi, numai sa vina la scoala", isi aminteste, multumita de reusita sa, Gina Anton. Aceasta a terminat Colegiul Universitar Pedagogic CREDIS din Capitala, specializarea institutor limba romani. A lucrat in invatamint opt ani, iar anul acesta s-a titularizat ca invatator, limba de predare romani. Trebuie subliniat faptul ca Gina Anton este primul profesor de limba romani din Braila.
Iata ca la inceput de an scolar, vara petrecuta printre romi de catre Gina Anton in incercarea de a atrage copiii spre scoala, a dat roade. La festivitatea de deschidere a scolii, mare i-a fost surprinderea profesoarei de limba romani cind a vazut ca s-au adunat mai multi copii decit sint acceptati intr-o clasa. Asadar, la Scoala "Anton Pann" s-a format o clasa I cu 25 de romi traditionali, si o alta clasa I, mixta, compusa din romi si romani. "Am in clasa 25 de copii. Sint caldarari, spoitori, ursari si romi care nu vorbesc limba romani, dar care au optat sa le fiu invatatoare. Scopul miscarii romilor este sa atraga copiii de etnie roma, mai ales caldararii, catre scoala. Caldararii sint cei care au pastrat si continua sa pastreze cel mai bine tra