S-a schimbat o lume aşezată şi civilizată cu una dubioasă, fără repere. Bucureştiul este un oraş dezagreabil, exasperant şi vulgar. Nu are nimic dintr-un oraş cultural, comercial şi turistic, cum sunt atâtea în Europa. Găsim aici o alternanţă de maidane, blocuri urâte şi aglomeraţii tip moll - un fel de hangare din materiale ieftine care au ajuns - datorită lipsei unor spaţii reale de socializare - centrul vieţii bucureşteanului, singurul loc unde poate ieşi cu prietenii şi familia să ia loc la o cafenea, să facă nişte cumpărături, să vadă un film şi, eventual, dacă are noroc, să nu fie agresat, furat, jignit, bruftuluit de băieţii de cartier, de poliţişti sau bodyguarzi. Cu o vorbă veche, aş spune:  Halal! Azi, oraş neprimitor, bolnăvicios, ostil, în care - deşi standardul de viaţă  a crescut - calitatea vieţii este foarte scăzută. M-am întrebat de unde acest aspect antipatic? Unde s-a dus acea dulceaţă a vieţii cotidiene despre care am tot citit în diverse însemnări ale călătorilor străini. Era plăcut odată să trăieşti aici. Nu mai e! Era un oraş colorat, cosmopolit, plin de farmec, cu oameni politicoşi, toleranţi, cu clădiri decente şi grădini la tot pasul. Aş sublinia în acest context calitatea, firea oamenilor, plăcută ca şi aspectul oraşului de acum un secol.  Toate astea au dispărut în perioada postbelică, odată ce oraşul s-a proletarizat sub asaltul revoluţiei industriale de sorginte sovietică şi cu năvala a milioane de ţărani cu destin tragic, deposedaţi de pământuri şi înghesuiţi cu anasâna în barăci, în coteţe suprapuse, în cartiere cu minim confort, de fapt nişte “slums favelas” imunde, împodobite la sărbătorile legale 1 Mai, 23 August, 7 noiembrie cu steaguri şi portrete oficiale. Locuinţe prost făcute, cenuşii, mizere, unde omul nu are de ce se bucura. Peisajului urban urât, delabrat, îi corespunde alt peisaj, cel uman, care l-a schimbat pe cel vechi. S