Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turul podgoriilor româneşti

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 2 octombrie 2008 ·

Turiştii autohtoni încep să descopere degustările de vin în crame celebre.

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) estimează că, la finele acestui an, numărul vizitatorilor de crame - care a fost, în 2007, de aproximativ 35.000 - va creşte cu circa 20%. Doar jumătate dintre aceştia sunt români. Agenţii de turism spun că nu primesc prea multe cereri din partea clienţilor autohtoni, motiv pentru care promovează astfel de pachete în special ca excursii opţionale pentru străinii care fac circuite prin România.

Majoritatea cramelor nu oferă cazare pentru turişti dar, în schimb, îi invită în pivniţă, să se plimbe printre butoaie şi le ţin o lecţie despre prepararea miraculoasei băuturi, pe care toată lumea o savurează apoi pe îndelete. Cei care nu se mulţumesc cu porţia de degustare, pot cumpăra o sticlă, două, trei, câte cred de cuviinţă.

35 de lei pentru o degustare

Cramele Halewood, din judeţul Prahova, şi Cramele Recaş, din zona Timiş, de exemplu, oferă celor interesaţi vizitarea podgoriei, vizitarea pivniţelor, dar şi o degustare de vinuri. La Recaş, doritorii vizitează plantaţia de viţă- de-vie, complexul de vinificaţie şi vinoteca şi degustă apoi şapte sortimente de vinuri. La Cramele Halewood, în funcţie de destinaţia aleasă - Conacul Urlăţeanu de la Urlaţi sau Cramele Rhein de la Azuga -, turiştii pot vizita pivni- ţele şi au de ales între a degusta cinci soiuri de vin sau două soiuri de vin spumant.

„Pentru o degustare simplă se plătesc 35 de lei. Am pregătit însă şi un pachet standard, care include degustarea a şapte sortimente de vinuri, trei feluri de mâncare tradiţională, gustări şi băuturi răcoritoare. Preţul acestui pachet este de 95 de lei“, spune Marius Pasca, şeful secţiei de turism de la Recaş. Acesta spune că există deja planuri pentru construirea unui hotel de 50

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 35 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°