SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Scrisul zilnic la ziar formează o seamă de obişnuinţe, pe care e bine să nu le deranjezi. E ca respiraţia. Nu-ţi poţi schimba felul de a respira doar fiindcă ai alt scaun sub tine şi alt bec în veioză.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Scrisul zilnic la ziar formează o seamă de obişnuinţe, pe care e bine să nu le deranjezi. E ca respiraţia. Nu-ţi poţi schimba felul de a respira doar fiindcă ai alt scaun sub tine şi alt bec în veioză.
Una dintre obişnuinţele mele e să scriu în capul paginii numele rubricii. N-ar trebui, deoarece textul intră zilnic în ziar în acelaşi loc, dar m-am deprins aşa. Când n-o fac, am o senzaţie de lipsă, iar frazele se leagă anevoios. Din când în când, în loc să scriu corect "Scriitorul de la pagina 3", bat alte clape şi-mi iese când scricitozul, când scrocitorul, când scritoriul.
De-a lungul timpului mi-au ieşit toate combinaţiile posibile între cele zece litere. În ecuaţie au mai intrat şi alte litere din vecinătatea lor. S-a întâmplat să scriu triicorul, sorticorul, scriitobul, striizobul şi alte năzdrăvănii. Gândindu-mă mai bine, am început să mă întreb: nu cumva chiar asta sunt, adică scricitorz, scortitor, sictiritor sau socotitor?
Am lărgit judecata la toţi cei care scriem în presă şi lucrurile au început să fie mai lămurite. Suntem oare toţi scriitori sau unii am devenit simpli sorcitori? Avem toţi îndreptăţirea să ne chemăm scriitori, de vreme ce foarte puţine articole au calitate artistică, iar logică şi gramatică şi mai puţine? Nu cumva maşina de scris a corectat cu de la sine putere un nume exagerat de rubrică?
Recitindu-mi unele texte mai vechi, mi-am dat seama că maşina de scris a avut din când în când dreptate: n-aveau nimic de scriitor în ele. Mai ales cele cu trimitere în politica zilei. Fiind ceva mult prea trecător, subiect
