- Comentariu - nr. 182 / 2 Octombrie, 2008 Potrivit unui comunicat al Institutului National de Statistica _ citat de Agerpres -, in anul 2007, populatia activa a Romaniei era de 9,99 milioane persoane, din care 9,35 milioane persoane ocupate si 641.000 someri BIM (definiti conform criteriilor Biroului International al Muncii), corespunzator unei rate a somajului BIM de 6,4 la suta, nivel in scadere fata de anul precedent _ 7,3 la suta. Raportul de dependenta economica, definit prin numarul persoanelor inactive si in somaj ce revin la 1.000 de persoane ocupate, a fost de 1.304 la mie. Ceea ce inseamna ca 1.000 de angajati hranesc 1.304 persoane inactive si someri! Conform aceleiasi surse, rata de ocupare a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a fost, in 2007, de 58,8 la suta, nivelul acesteia situandu-se la o distanta de 11,2 puncte procentuale fata de tinta de 70 la suta stabilita pentru anul 2010 prin Strategia de la Lisabona. INS releva, de asemenea, ca rata de ocupare a tinerilor, din categoria de varsta 15-24 de ani, era de 24,4 la suta, in timp ce rata de ocupare a persoanelor varstnice (55-64) a fost de 41,4 la suta. Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele in varsta de munca s-a inregistrat in randul absolventilor invatamantului superior _ 85,8 la suta. Pe masura ce scade nivelul de educatie, scade si gradul de ocupare. Astfel, erau ocupate 63,9 la suta dintre persoanele cu nivel mediu de educatie si numai 40,3 la suta dintre cele cu nivel scazut de educatie. Somajul a afectat in masura mai mare absolventii invatamantului scazut si mediu, pentru care rata somajului a fost de 7,1 la suta, respectiv 6,9 la suta, mult mai mare comparativ cu rata inregistrata pentru somerii cu studii superioare _ 2,9 la suta. Gheorghe Giurgiu - Comentariu - nr. 182 / 2 Octombrie, 2008 Potrivit unui comunicat al Institutului National de Statistica _