Horia Roman-Patapievici: "Orice societate respirabilă se bazează pe funcţionarea unei forme oarecare de separare a puterilor."

Irespirabile sunt numai societăţile în care nu există nici echilibru, nici control, nici separare a puterilor. Problema crucială a societăţii româneşti după prăbuşirea comunismului a fost dezagregarea monopolului de putere. Problema Frontului Salvării Naţionale, dimpotrivă, era menţinerea lui. În aceste condiţii, centrul politic s-a definit de la sine prin următoarele poziţii, susţinute atunci de o minoritate (din societate, din presă, din lumea politică): pluralism politic; proprietate privată; emanciparea de sub dominaţia statului a presei şi a justiţiei; controlul serviciilor secrete; condamnarea trecutului comunist; deconspirarea fostei Securităţi; drepturile omului. Pe scurt - democraţ ie, capitalism şi stat de drept.

Puterea politică, reprezentată atunci de Ion Iliescu şi sprijinită prin victoria sa zdrobitoare în alegerile din ’90 şi ’92, era pentru un pluralism politic dominat de existenţa unui „partid mare“ (termenul este al lui Mihai Botez), care să se afle sub controlul conducătorului; împotriva proprietăţii private şi în favoarea socialismului; pentru controlul presei şi al justiţiei; pentru păstrarea tăcerii în privinţa trecutului comunist şi împotriva deconspirării fostei Securităţi; pentru colectivism naţionalist şi ezitant faţă de drepturile omului.

Aceste două agende s-au înfruntat la începutul anilor ’90, în condiţii de profundă inegalitate. Puterea deţinea toate pârghiile de comandă, controla toate resursele (inclusiv repartiţia de hârtie pentru presă) şi ţinea cu dinţii de monopolul audiovizualului. Dar opoziţia, care nu controla riguros nicio resursă, poseda arma formidabilă a legitimităţii. Revolta populară condusese la prăbuşirea regimului comunist, deci, orice ar fi spus oricine, rev