» Intr-un oras in care consumerismul castiga tot mai mult teren, atelierele mestesugaresti incearca sa supravietuiasca prin tot felul de metode.
» Atelierele de remaiat ciorapii, tocilariile, blanariile, sifonariile, altadata in mare voga, s-au agatat de cate un "colac de salvare" care poate fi un butic, un magazin alimentar sau o alta afacere cat de cat profitabila.
» Proprietarii pravaliilor, altadata rentabile, recunosc faptul ca in cele din urma vor disparea si dau vina pe vremuri, pe capitalism sau pe... ecologisti.
"Inainte se faceau multe reparatii. Acum nu se mai fac", ne spune Nicolae Maracine, proprietarul unei tocilarii de langa Piata Domenii. Tocilaria functioneaza impreuna cu un atelier de chei, la parterul unei vile vechi, intr-o camera micuta, cat o camara. Omul si-a deschis afacerea in 1992, desi meseria o practica dinaintea Revolutiei. Atunci, "cei care lucrau in fabrici isi ascuteau acolo cutitele, foarfecele, obiectele taioase. Restul le aduceau la tocilarie", isi aminteste acesta cu o evidenta nostalgie, pe care insa nu si-o recunoaste. "Pana la urma eu nu sunt un nostalgic, dar mai bine era inainte. Din punctul de vedere al meseriilor. In ziua de azi, meseriile nu sunt platite. In cazul meu, un om nu stie ca pentru un cutit dau drumul de trei ori la polizor." Pretul pentru ascutirea unui cutit variaza intre 1 si 5 lei, in functie de marimea lamei. Clientii sunt din ce in ce mai putini si insusi proprietarul tocilariei recunoaste ca meseria sa nu va mai rezista mult.
"Suntem o tara de consum, aruncam si cumparam." Astazi, clientii insumeaza cativa oameni in varsta si restaurantele din zona, care inca mai prefera sa-si ascuta cutitele in loc sa cumpere unele noi.
Cealalta afacere a lui vine ca o confirmare a faptului ca tocilaria singura nu este rentabila. "Eu traiesc si din asta, dar am si ni
