Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacea în Georgia, sub lupa Europei

Publicat in Adevarul, joi 2 octombrie 2008 ·

Misiunea Uniunii Europene însărcinată cu supravegherea aplicării acordului de încetare a focului ruso-georgian şi-a intrat în drepturi. Observatorii UE şi-au început patrularea, ieri, în jurul orei locale 9. În vehicule blindate, arborând drapele europene, se aflau câte doi observatori europeni. Startul s-a dat în localitatea Basaleti, din apropierea capitalei georgiene. Obiectivul misiunii este să supravegheze retragerea trupelor ruse, după care să coordoneze, alături de Ministerul georgian de Interne, sosirea poliţiştilor în zonă.

Aceştia din urmă, în număr de 200, alături de experţi militari şi specialişti în drepturile omului, vor fi recunoscuţi după beretele purtate, brasardele şi vestele albastre. 

Maşinile în care se deplasează poartă sigla EUMM (Misiunea UE de monitorizare), iar cartierele generale vor fi amplasate la Tbilisi, Bazaleti, Gori, Poti şi Zugdidi. 27 de ţări au reprezentanţi în Misiune, cei mai mulţi fiind furnizaţi de Franţa (36), Polonia (26), Germania (25), iar mandatul este de 12 luni, pentru început, cu posibilitatea de a fi prelungit.

Vizită în zona-tampon

Cu toate că militarii ruşi au anunţat, marţi, că nu vor permite observatorilor să intre în zona- tampon din jurul Osetiei de Sud, ieri s-au arătat mai îngăduitori. O patrulă UE, aflată într-un vehicul blindat uşor, a fost oprită la punctul militar de control al armatei ruse de la Kventakoşa (20 km vest de Gori), care marchează intrarea în zona-tampon, dar după 10 minute de discuţii i s-a permis intrarea.

Războiul nu a ruinat economia georgiei

Înaintea războiului, ţara cu o populaţie de 4,6 milioane de locuitori era un punct economic important în Caucaz - cu un preşedinte volubil şi orientat spre afaceri, Mihail Şaakaşvili, cu o forţă de muncă bine pregătită, cu o creştere anuală de 12 procente şi cu investiţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°