De şapte luni, Claudiu stă pe patul de spital, cu pieptul plin de cicatrice de la biopsii, teste, analize, intervenţii. Boala i-a luat copilăria, citostaticele i-au deformat chipul şi trupul. Are şapte ani. Sfătuită de medici, mama sa a rămas însărcinată pentru a se putea face transplant cu celule stem de la noul făt. Sâmbătă noapte, în Spitalul din Slatina, a pierdut copilul prin avort spontan...

Merge încet, uşor legănat. Oboseşte repede, faţa i s-a umflat şi picioarele au început să-l doară. Şapte luni n-a văzut decât patul de metal al camerei de spital. Nu plânge, nu se vaietă. Doar pe masa de operaţie, Claudiu îşi strigă mama, atunci când medicii nu-i fac anestezie ca să-i monteze camera pentru tratamentul cu citostatice, pentru că venele nu-l mai suportă...

„Săru’mâna“, rosteşte repede, parcă să ne-o ia înainte, cum intrăm pe poartă. Îşi ţine mămica de mână, cuminte. Poartă un trening gri şi papucei albaştri, cu animăluţe. Feţişoara e disproporţionat de mare, cu obrajii aşa umflaţi şi ochii alungiţi. „De la tratament“, are să rostească mai târziu tatăl. Se aşază încet pe scaun, în curte, privind cum se rostogoleşte câinele prin iarbă. Este a doua oară, în ultimele şapte luni, când vine acasă. Întâi a fost de Paşte, patru zile, după care s-a întors la Fundeni mai rău decât plecase. La Institutul Oncologic este internat din martie... 13. „A venit într-o zi de la şcoală, plângându-se că-l doare umărul. L-am întrebat dacă s-a bătut cu băieţii sau dacă a căzut. I-am dat antibiotice, am crezut că o să-i treacă. Dar curând a început să i se umfle partea stângă. Ne-am speriat atunci şi ne-am dus la spitalul din Slatina. Am stat trei zile internată cu el, i-au făcut nişte analize şi i-au dat medicamente. I-au făcut o injecţie în venă, i s-a mai dezumflat gâtul şi ne-au lăsat să plecăm, că fusese o simplă răceală. Au spus că e bine copilul“, povesteşte Pau