Speriat de incindentele din Giuleşti, Boya spune că e dispus să lase România şi astăzi
- Pierre, ştii că Peseiro nu mai e antrenorul vostru?
- Nu ne-a anunţat nimeni oficial, dar am văzut în vestiar, după meci, cum patronul Taher spunea că l-a demis pe Jose Peseiro. Ne uitam cu toţii la televizor, aşa am aflat.
- Suporterii au reacţionat dur...
- Da, tot la TV am văzut şi imaginile cu ei. E normal, nu mă aşteptam ca ei să înţeleagă că e dificil să începi un asemenea meci, contra unei echipe din Germania, cu o greşeală care te face să fii condus. Noi am făcut totul ca să revenim, dar a fost prea greu.
- Fanii v-au acuzat şi pe voi, nu doar pe Peseiro. Ce părere ai?
- Dacă ei cred că e mai bine să plec, OK, nu e nici un fel de problemă. Vorbesc în numele meu, dar probabil că la fel gîndesc şi alţi colegi. Dacă asta e soluţia, să plecăm, eu sînt dispus să am o discuţie vineri cu patronul Taher. Dacă-mi dă actele, e în regulă, ne despărţim şi fiecare îşi vede de treabă.
- Ce crezi că e de făcut la Rapid?
- Conducerea decide care sînt măsurile potrivite în această situaţie. E adevărat că s-au strîns cam multe eşecuri. Noi sîntem fotbalişti profesionişti şi trebuie să ne vedem de carierele noastre, nu putem să punem punct aici. Urmează şi alte meciuri, viaţa nu se termină doar pentru că ai pierdut calificarea în grupele Cupei UEFA.
"Mi se pare firească tensiunea de la Rapid. Sincer să fiu, e surprinzătoare şi pentru mine criza asta a giuleştenilor"
VLAD MUNTEANU, mijlocaş Wolfsburg
Generator de rezervă
Rapidiştii şi-au luat măsuri de precauţie şi au adus un generator electric de rezervă, pentru a fi siguri că nu vor avea probleme. În urmă cu 7 ani, Rapid a pierdut un meci la "masa verde", cu PSG, cînd nocturna de pe Giuleşti s-a stins în ultimele minute ale meciului din tur