De regul|, promotorii sunt naturi revoluţionare şi vehemenţa lor se stinge repede. O radicalitate perpetuă e doar un deziderat. Locul lor este luat de oameni cu simţul măsurii, care sintetizează, rezumă şi instaurează. Aşa s-a întâmplat cu cel mai cumpănit dintre scriitorii agitatului început de drum al literaturii române moderne, Costache Negruzzi. În multe sectoare culturale, boiernaşul se află în primele aliniamente, iar cât priveşte foiletonistica literară şi proza de anvergură estetică este cel dintâi. Din acest motiv, i s-a spus în felurite chipuri: "desţelinător al ogorului literar", "înainte mergătorul", "începătorul prozei româneşti moderne", "iniţiatorul", "fondatorul" "primul junimist" etc. Cu adevărat, în dimineaţa prozei româneşti poate fi socotit primus in orbe. E de presupus că antilatinistului de atunci nu i-ar fi displăcut formularea latinească de acum... Şi începutul, spunea Stagiritul, este jumătatea întregului. Unii l-au văzut întotdeauna "greu", iar alţii "sfânt". În vremea aceea, între "învăţaţii pandemoniului nostru literar", Negruzzi distinge trei categorii pe care le raportează la planul lingvistic, dar care poate fi şi social: "liberalii" care vor să înlăture ceea ce s-a statornicit în limbă (şi în viaţa socială, se subînţelege), "conservatorii", "işlicarii", "ruginiţii" şi "moderaţii", care cer adaptarea cuvintelor străine la specificul limbii române: "a le subţiea, a le înnobila şi a le români". În această speţă a "moderaţilor" , zice el, "mărturisesc că m-aş învoi..." şi, cu sau fără aprobarea noastră, e locul său cel mai potrivit. S-ar putea chiar zice că, între companioni, este cel mai temperat. Dar un ingenios care l-a făcut şi promotor al spiritului critic în cultura românească, "primul junimist", cum l-a numit G.Ibrăileanu într-un moment de fericită inspiraţie. În această privinţă, Negruzzi se apropie mai mult de Maiorescu decât de p