Tine de o constantă a psihologiei noastre ca, de pe urma fiecărui om pe care l-am cunoscut, să rămînem cu o impresie de bază, cu un fel de gust esenţial în ale cărui nuanţe îi prindem individualitatea. Şi, de fiecare dată cînd ni se cere să vorbim despre el, întreaga gamă de atribute la care recurgem spre a-i face portretul are ca punct de plecare tocmai amprenta sufletească a gustului pe care persoana lui ne-a lăsat-o. E ca şi cum, apucîndu-te să-l descrii, îi scoţi toate trăsăturile dintr-o intuiţie iniţială, astfel încît înceata schelărie descriptivă o vei ridica pe fundaţia rapidei impresii de la început. După cum e tonalitatea impresiei, aşa îi va fi şi portretul pe care i-l vei face. Ea va da tonul şi tot ea îi va prefigura detaliile. Mai mult, gustul acesta lăuntric, ca reacţie umorală spontană faţă de omul cu care ai avut de-a face, e resortul menit a declanşa tresăririle acelea interioare cărora le dăm în mod convenţional numele de "judecată morală". Pe scurt, ne judecăm moral semenul în funcţie de impresia ne-morală pe care ne-a lăsat-o. Şi oricîte verdicte vom rosti pe seama lui, la oricîte maliţiozităţi îi vom supune numele sau, dimpotrivă, cu oricîte elogii îi vom înconjura imaginea, toate aceste verdicte, maliţiozităţi sau elogii vor putea fi reduse la vibraţia de fond a aceleiaşi impresii de bază. Şi astfel, fiinţa lui o vom găsi concentrată sub forma unei dispoziţii specifice pe care o vom retrăi mereu atunci cînd ne amintim de el.
Impresia de bază pe care mi-a lăsat-o Vladimir Tismăneanu e cea a unei energii inepuizabile ale cărei principale atribute, patetismul şi blîndeţea, au nimerit în intelectul unui energumen deştept, encicloped şi iremediabil naiv. Să le luăm pe rînd. După volumul de muncă desfăşurată zilnic, Tismăneanu lasă impresia unui intelectual din al cărui trup nu pornesc două mîini, ci mănunchiul de braţe ale un
