Steaua București a pierdut, cu scorul de 38-30, partida de debut din grupele Ligii Campionilor la handbal, disputată la Pamplona în compania echipei Portland San Antonio.
Steaua, campioană europeană de două ori, în 1968 și 1977, nu a reușit să țină piept echipei spaniole, câștigătoare a competiției în 2001, în prima partidă a "roș-albaștrilor" din Grupa E a Ligii Campionilor.
Portland San Antonio, antrenată de un român, Alexandru Buligan, a dominat jocul pe întreaga durată a partidei. După prima repriză, spaniolii aveau un avans de cinci goluri, 19-14, defensiva steliștilor fiind depășită de acțiunile rapide de atac ale gazdelor.
Fără să forțeze, Portland s-a distanțat treptat în repriza secundă, coordonatorul Carlos Ruesga și extrema dreaptă Josep Masachs fiind la originea multor reușite în poarta campioanei României. De celaltă parte, cei mai buni jucători ai Stelei au fost interii Alin Sania și Bozidar Nadoveza, dar și coordonatorul Marius Stavrositu.
Cel mai strâns rezultat din a doua parte a jocului s-a înregistrat cu patru minute înainte de finalul partidei, când steliștii s-au apropiat la doar patru goluri, 33-29 . Imediat, Portland a mărit ritmul, reușind să înscrie de cinci ori și primind un singur gol în ultimele minute ale jocului.
În următoarea partidă din grupei, Steaua va întâlni, în 12 octombrie la Buzău, echipa slovenă RK Cimos Koper, meci crucial pentru ocuparea locului trei, care asigură participarea în Cupa Cupelor.