Citez:
"Din nou Pascal. Care niciodată nu ne-a iritat, niciodată nu ne-a decepţionat. Nimic la el nu e împrumutat din altă parte. Argumentaţia sa lasă porţi deschise. Chiar dacă n-ai fi de acord cu el în nimic din ce spune, tot ai vrea să revii fără încetare la el şi să-l regândeşti. Nicio descoperire nu-l contrariază. Credinţa şi reflecţia, la Pascal : niciodată una nu cedează celeilalte.
Ce-i slujeşte în ale sale Pensées este faptul că mereu se întrerupe (cuvânt subliniat în text - n. n.). Oricine poate asambla aceste fragmente după cum îi place. Iar cel mai bine este să le lase aşa, ne-asamblate. Formula e partea lui tare. Puritatea lui Pascal se manifestă în punerea în ecuaţie a enunţurilor, a fiecăruia. ŤMultitudinea ce nu se reduce la unitate nu e decât confuzie, după cum unitatea - zice Pascal - ce nu depinde de multitudine, nu e decât tiranie.ť"
Una din multele referinţe la autorul francez preferat în Reflecţiile lui Elias Canetti, publicate postum (Albin Michel, colecţia Les Grandes Traductions, traducere din germană de Walter Weideli).
Canetti - am mai vorbit despre el la dispariţia sa acum patru ani într-o Scrisoare din Paris, Canetti, aşadar, 1905-1994. Premiul Nobel 1981; mă cam întristează că trebuie să notez că extraordinarele inedite Reflecţii, pentru a nu produce editurii pariziene pagube materiale, au fost publicate "avec le concours du Centre National du Livre". Fel de a zice că nu prea găseau cititori... În fine, să nu dramatizăm, ne-am obişnuit... Totuşi, şi din nou, totuşi, nu era vorba de un necunoscut - ditamai "prix Nobel"...
Fragmentul citat - una din multele trimiteri la Pascal, din nu prea multele trimiteri "livreşti" prezente în reflecţiile lui Canetti. Iată un alt fragment, străbătut de aceeaşi undă admirativă:
"Ceea ce face grandoarea lui Pascal este felul lui de a se limita
