Germania a devenit partenerul comercial numarul 1 al Romaniei, iar nivelul investitiilor este din ce in ce mai mare. Totusi, oamenii de afaceri germani se plang de proasta infrastructura, deficitul de muncitori calificati si lipsa de transparenta a deciziilor administrative si durata lunga a proceselor ajunse in justitie, a declarat intr-un interviu pentru HotNews.ro Arvid Enders, atasatul economic al Ambasadei Germaniei la Bucuresti.
Informatia pe scurt:
Pentru a realiza un climat investitional bun este nevoie de o administratie eficienta si despre un sistem juridic sanatos.Pierderea investitiei Daimler in Romania s-a datorat si proastei infrastructuri, dar si temerilor fata de greve precum cele care au avut loc la uzinele Renault-Dacia.Scandalul Nokia n-a afectat relatiile romano-germane, in ciuda declaratiilor unor politicieni germani. Suspiciunea privind folosirea fondurilor europene pentru constructia fabricii de la Cluj a disparut.
Reporter: Acum trei ani, Germania era al doilea partener de afaceri al Romaniei, dupa Italia. La preluarea mandatului, ambasadorul Roland Lohkamp si-a propus ca Germania sa ocupe locul intai. Care este situatia acum si in ce sectoare au avut loc cele mai semnificative schimbari?
Arvid Enders: Schimburile comerciale dintre Romania si Germania au fost pe un trend ascendent constant in ultimii doi ani, transformand Germania in partenerul numarul 1 al Romaniei in 2007 si, din nou, in 2008. Potrivit INS, valoarea schimburilor comerciale intre Germania si Romania in primele sapte luni ale anului 2008 au ajuns la 7,2 miliarde euro - importurile din Germania totalizeaza 4,6 miliarde euro si exporturile in Germania au fost in valoare totala de 2,6 miliarde euro. In comparatie cu perioada similara a anului trecut, cifrele au crescut cu 10,8%.
In 2007, schimburile comerciale dintre Romania si Germania