Pentru echipa naţională de tineret a României începe o nouă etapă, selecţionerul Emil Săndoi hotărând să facă schimbul de generaţii după ce a ratat calificarea la CE 2009 din Suedia. Săndoi a decis să organizeze săptămâna viitoare un trial pentru a face o primă selecţie, în vederea meciurilor amicale care vor urma. De la Universitatea Craiova au fost chemaţi la Bucureşti şase jucători, deşi nu toţi sunt titulari la echipa lor de club. În vizorul selecţionerului se află: Silviu Lung, Valerică Găman, Radu Barbu, Ştefan Bărboianu, Dragoş Firţulescu şi Constantin Gîngioveanu.
Aceştia au fost anunţaţi să se prezinte marţi la Academia de Fotbal de la Mogoşoaia, pentru a demonstra că merită atenţia acordată. Trialul, la care au fost convocaţi 25 de jucători de perspectivă din ţară, va consta într-un antrenament şi un joc-şcoală, care va avea loc miercuri, la Mogoşoaia. Cei care vor reuşi să-l convingă pe Emil Săndoi vor fi chemaţi şi la următoarea acţiune a lotului naţional, amicalul cu selecţionata similară a Bulgariei din luna noiembrie. Pentru echipa naţională de tineret a României începe o nouă etapă, selecţionerul Emil Săndoi hotărând să facă schimbul de generaţii după ce a ratat calificarea la CE 2009 din Suedia. Săndoi a decis să organizeze săptămâna viitoare un trial pentru a face o primă selecţie, în vederea meciurilor amicale care vor urma. De la Universitatea Craiova au fost chemaţi la Bucureşti şase jucători, deşi nu toţi sunt titulari la echipa lor de club. În vizorul selecţionerului se află: Silviu Lung, Valerică Găman, Radu Barbu, Ştefan Bărboianu, Dragoş Firţulescu şi Constantin Gîngioveanu.
Aceştia au fost anunţaţi să se prezinte marţi la Academia de Fotbal de la Mogoşoaia, pentru a demonstra că merită atenţia acordată. Trialul, la care au fost convocaţi 25 de jucători de perspectivă din ţară, va consta într-un antrenament şi un joc-şcoală, care