Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul în picaj scumpeşte viaţa românilor

Publicat in Adevarul, vineri 3 octombrie 2008 · ·

Un curs mai slab înseamnă rate mai mari la bănci, facturi usturătoare şi chirii în creştere. Cursul oficial de schimb se apropie vertiginos de pragul de 3,8 lei/euro. Deprecierea monedei naţionale creşte cheltuielile românilor cu plata ratelor la bănci, a chiriilor şi a facturilor. Leul a atins, ieri, un nou minim al ultimelor şapte luni. Cursul oficial anunţat de BNR pentru astăzi este de 3,7603 lei/euro, în creştere cu 2,5 bani faţă de referinţa anterioară.

Practic, de la începutul acestei săptămâni, moneda naţională s-a depreciat cu 2,1% faţă de euro. Iar dacă în urmă cu un an românul plătea 3,3524 lei pe un euro, astăzi, el plăteşte cu 12,17% mai mult.

Creşte preţul produselor importate

Deprecierea monedei naţionale se resimte în primul rând la plata facturilor calculate la cursul leu/euro. Concret, în această situaţie, sunt afectaţi cei care au de plătit rate la creditele în valută. Scumpirea euro i-ar putea aduce pe mulţi în imposibilitatea de a-şi mai achita ratele lunare.

În momentul de faţă, aproximativ cinci milioane de români şi peste 1,5 milioane de firme au contractate credite în euro. “Românii sunt îndatoraţi destul de puternic, în special pe valută, ceea ce ar putea duce la imposibilitatea unora de a-şi rambursa creditele”, atrage atenţia Nicolaie Chidesciuc, economist-şef la ING Bank.

De asemenea, slăbirea monedei naţionale se va resimţi în buzunarul românului şi la plata facturilor telefonice a căror valoare se stabileşte în funcţie de cursul oficial. Şi chiriaşii vor plăti mai mult proprietarilor care le percep plata în euro.

Indirect, tot către consumator va fi transferată de la comerciant şi scumpirea produselor din import. Mai exact, un leu mai slab induce o creştere a costului cu importul pe care agentul economic trebuie să îl suporte, iar pentru a diminua din pierder

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 11 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 2 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Aeroportul din Budapesta îşi suspendă activitatea din cauza pagubelor provocate de o puternică furtună

News.ro acum o ora
Aeroportul din Budapesta şi-a suspendat temporar operaţiunile din cauza pagubelor provocate luni de o puternică furtună, pistele fiind acoperite cu resturi, în timp ce apa de ploaie a pătruns în clădirea terminalului, a anunţat operatorul aeroportua

Incendiu agresiv izbucnit la un depozit de detergenți din incinta fostei fabrici Fortus, în Iași

Mediafax acum 41 minute
Echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un depozit de detergenți situat în incinta fostei fabrici Fortus, pe Șoseaua Nicolina, municipiul Iași. Pompierii transmit că incendiul afect

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 34 minute
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°