In epoca noastra rationalista si tehnocrata, chiar si ideea de miracol ii deranjeaza pe unii. Si totusi, numeroase fapte extraordinare si inexplicabile continua sa fie observate de stiinta.
Presupun ca acesta a fost unul din punctele de plecare ale parintelui Franois Brune in deslusirea miracolelor, despre care vorbeste in Miracole si minuni, recent tradusa de Serban Velescu la Editura Univers enciclopedic. Franois Brune a studiat filosofia si teologia la Institutul Catolic din Paris si la Universitatea din Tubingen, este un preot teolog si a publicat de vreo douazeci de ani carti despre lumea de dincolo, miracole si marturii mistice (unele traduse si in limba romana).
"La acest inceput de secol XXI in care tehnica pare sa domine nu doar materia, ci si spiritele, iar credinta in Dumnezeu este adesea intampinata daca nu cu batjocura cel putin cu indulgenta, asistam in mod paradoxal la o intoarcere a miraculosului. Acest miraculos corespunde nevoii foarte profunde a omului de a nu se margini la aparenta, de a merge dincolo de rationalismul caruia stiinta i-a dovedit slabiciunile si limitele, pentru a intampina invizibilul, supranaturalul." Dupa aceasta premisa, autorul sustine ca nimeni nu stie daca o forta atotputernica nu poate interveni in mod natural, ca miracolul nu este o dovada a existentei divinului, dar il poate intari pe credincios in ideea pe care si-o face despre miracole, care nu se limiteaza la vindecari inexplicabile, considerate, din punct de vedere medical, imposibile. Cartea pe care o scrie vrea sa extinda notiunea de miracol, sa arate ca intre vizibil si invizibil nu exista hotare. O face destul de convingator, in mai multe parti: sensul miracolului, false si adevarate miracole, miracolele in cotidian, pecetea lui Dumnezeu (giulgiul de la Torino, mahrama de la Oviedo, camasa de la Argenteuil, boneta de la Cahors, Sfantul
