Craiovenii nu se mai lasă prostiţi de promisiunile electorale. Ei nu cred că prin eliminarea plafoanelor la medicamente compensate toţi bolnavii vor pleca fericiţi din farmacii.Eliminarea plafoanelor la medicamentele compensate este altă măsură populistă prin care partidul aflat la guvernare încearcă să momească electoratul cu două luni înainte de alegeri. Ministrul sănătăţii publice, Eugen Nicolăescu, a anunţat luni că farmaciile vor elibera începând de la 1 octombrie medicamente fără grija că vor termina fondurile alocate, pentru ca toţi bolnavii să aibă acces în orice zi din lună la medicamentele compensate. Anunţul a lăsat indiferent electoratul, dar a creat agitaţie în rândul farmaciştilor, care nu ştiu la ce să se aştepte.
„Mi s-a îmbolnăvit copilul doar spre sfârşitul lunii“ „E bine că politicienii ne dau medicamente compensate acum. Aveam nevoie, la ce dureri de cap vom avea în campania electorală. Lăsând gluma la o parte, cred că eliminarea plafoanelor la medicamente nu este decât o scenetă din mascarada electorală care abia a început. Ca atâtea alte promisiuni venite din partea politicienilor, nici aceasta nu se va concretiza“, a spus Maria Banu, pensionară. Nici tinerii nu cred în promisiunea ministrului. „Până acum nu ştiu ce s-a întâmplat, că mi s-a îmbolnăvit copilul doar spre sfârşitul lunii, după ce se termina plafonul la farmacii. Acum, după ce se va scoate plafonul, va fi la fel“, susţine Crina Grigore. Cei mai mulţi dintre craioveni cred însă că este o măsură mult aşteptată de bolnavi, care până acum nu prea aveau acces la medicamentele compensate.
Cu sau fără plafon, bugetul e acelaşi Ministrul sănătăţii a promis că plafoanele la medicamente vor fi desfiinţate începând de miercuri, însă deocamdată lipseşte cadrul legislativ. Farmaciştii aşteaptă cu sufletul la gură apariţia ordinului de ministru pentru a se lămuri de unde vor ven