Steaua nu a primit "cartea verde", Prunea spune că e o problemă cu agenţii jucătorului, FIFA va lua o decizie în maximum două săptămîni
Steaua nu dă gol în Liga Campionilor, se plînge că n-are un vîrf de valoare, dar unul dintre cei mai promiţători atacanţi din lot nu poate fi folosit de Lăcătuş. E vorba de Ricardo Pedriel, care la antrenamente e unul dintre cei mai în formă şi mai eficienţi elevi ai "Fiarei". La 6 săptămîni de cînd a ajuns în Ghencea, şefii Stelei n-au intrat în posesia "cărţii verzi" a fotbalistului.
"La FRF n-am primit nimic. Din cîte am înţeles, e o problemă cu agenţii jucătorului", a spus ieri Florin Prunea, şeful Departamentului Relaţii internaţionale de la Casa Fotbalului. "Steaua a fost corectă cu noi, ne-a achitat comisionul pentru că altfel nu ar fi semnat jucătorul", a declarat Claudio Mossio, unul dintre impresarii lui Pedriel.
"Am trimis deja dosarul la FIFA şi am solicitat intervenţia lor. Un judecător unic de acolo va lua o decizie definitivă, însă nu mai devreme de 10-14 zile", a adăugat Prunea. Dacă documentele nu vor veni pînă mîine, Pedriel va rata şi meciul cu CS Otopeni, după care campionatul se va întrerupe şi astfel debutul său în roş-albastru ar urma să se facă la aproape două luni din momentul în care a ajuns aici.
"Am vorbit cu cei de la clubul Jorge Wilstermann, de unde a plecat Pedriel, mi-au spus că banii trimişi de Steaua au ajuns în cont, deci «cartea verde» ar trebui să apară"
Claudio Mossio, agent Pedriel
A ratat şi lista UEFA
Tot din cauza tergiversării lucrurilor de către şefii Stelei în privinţa obţinerii certificatului internaţional de transfer, Pedriel nu a putut fi trecut pe lista UEFA pentru Champions League. Deşi Lăcătuş l-ar fi dorit pe bolivian pentru jocurile din Ligă, a fost obligat de situaţie să apeleze la Kapetanos, fotbalist pe care