Fotbaliştii de la Unirea Urziceni nu le-au putut face faţă celor de la Hamburger SV, una dintre forţele campionatului german, şi au părăsit aseară Cupa UEFA din turul întâi. Sursa: Codrin Prisecaru
După o primă manşă remarcabilă, în care au plecat neînvinşi din Germania (jocul s-a încheiat nedecis, scor 0-0), ialomiţenii s-au prăbuşit în meciul de pe teren propriu. Nemţii s-au impus cu 2-0 (1-0) şi sau calificat în grupele competiţiei. După o repriză în care s-au ţinut bine, în pofida golului primit, băieţii lui Dan Petrescu au căzut fizic şi psihic după pauză, permiţându-le germanilor să se desprindă. Şi gazdele au marcat, dar golul a fost anulat, corect, pe motiv de ofsaid.
Guerrero pretinde că a fost pălmuit
> La sfârşitul primei reprize a avut loc o încăierare generală între jucători. De la Unirea, cei mai răi au fost Pablo Brandan şi Jacob Burns. Peruanul Paolo Guerrero, atacant la Hamburger SV, i-a făcut semne arbitrului că, în îngrămădeală, un adversar l-a pălmuit. Altădată în mijlocul scandalurilor, pe care le provoca şi le întreţinea, Mihai Stoica, actual preşedinte la Unirea şi fost şef la Steaua, a căutat să potolească spiritele încinse.
> „Luptaţi pentru glorie, intraţi în istorie!“, a fost îndemnul fanilor ialomiţeni. Mesajul era scris pe o pânză albă atârnată pe gardul din spatele uneia dintre porţi. Încurajă rile spectatorilor ialomiţeni au fost anemice, iar în partea a doua - inexistente. Totuşi, la final, ialomiţ enii şi-au aplaudat echipa şi l-au ovaţionat pe Dan Petrescu.
> La partidă a asistat şi Gică Hagi. În curtea stadionului, fostul mare internaţional a fost înghesuit de un italian care l-a recunoscut şi care, în drum spre „oficială“, i-a turuit la ureche verzi şi uscate.
Spectatorilor li s-a cerut să nu mai fluiere!
> Dumitru Bucşaru, discretul patron a