De ceva vreme, s-a pus accent pe infiintarea unui centru de restaurare deoarece in Bucurestiul de azi, "nici structura urbana si nici arhitectutra nu sunt puse in valoare, si mai ales nu sunt cunoscute" (George Astalos).

De subliniat faptul ca, in evolutia urbanistica din ultimii 40 de ani, "Bucurestiul s-a dezvoltat in general prin suprapuneri si eliminari ale fondului vechi"; prin noile proiecte ale anilor '80, noul oras urma sa-l elimine treptat, intr-o maniera punitiva, pe cel vechi. Acest fapt poate fi vazut in spatiul central definit de zona Unirii, Casa Poporului si Bulevard" (Alexandru Beldiman).

Fata de aceasta rana inca vie, Bucurestiul se imparte ireversibil "in doua parti profund inegale. Arhitectura de arhitect, de autor, e responsabila pentru o mica insula din centru. In jurul ei se intinde mitocul vast, mediocru in cel mai bun caz, boem" (Stefan Ghenciulescu).

Proiectele de viitor au ca fundament mai putin calcule matematice, cat mai ales remodelari ale starilor de spirit si redefiniri ale unor concepte abandonate de dogmele proletcultiste. Daca arhitectura este "raportul afectiv, foarte sensibil al oamenilor cu spatiile in care locuiesc, in care traiesc", arhitectul devine atunci "proiectantul relatiei sensibile a locuitorului cu mediul construit in care traieste" (Mariana Celac).

Intreaga suma a accesoriilor care compun spatiul public din jurul strazii - axa fundamentala a acestuia - , accesorii pe care "le consumam zilnic", reprezinta o "suma a rolurilor" a caror diversificare si nuantare "face ca locuirea unui oras sa fie interesanta. Atunci cand diversitatea este foarte mare, parcurgerea spatiului public devine in sfarsit o chestiune de libertate, de adoptiuni, de strazi, de gratie sau de joc". Placerile normalitatii incep sa se iveasca fragil in zona centrala, dar neconvingator inca, astfel incat bucuresteanul mai are de