Contînd ca bornă, obligatorie cînd faci vreun bilanţ, anul naşterii îşi pierde importanţa - capitală, la urma urmei, pentru viaţă - sub atîtea evenimente pe care le trăieşti, şi trebuie să le marchezi, de la el încolo. Nici măcar expresia, frumos evocatoare de începuturi depărtate, de cînd mă ştiu, nu-l atinge, de vreme ce toate studiile de psihologie arată că nu "te ştii" de-atunci.
Totuşi, Saşa Pană riscă să-l aşeze în titlul unui jurnal amestecat, Născut în '02 (din abia 1973, la Minerva). Nehotărîre sprinţară, a unei prescurtări pe care şi-o pot permite doar cei care trăiesc aceleaşi timpuri. Aşa că nici nu mai ştim, şi de ce trec anii vom şti tot mai puţin, care '02. 1900, pesemne. Începutul (vezi mai sus) e ceva mai tîrziu, cu amintirea unei arătări în rochiţă cu buline. Pe mama arătării o cheamă Steluţa, ecoul tinereţii la o poezie de Alecsandri, iar "eu" îi spune Pelucia, Pelucia de Rahaj, dulce ca un mapiah. Ce va fiind acela mapiah, Dumnezeu ştie! Şi filele se risipesc, vraişte. Amintiri directe, naive: odăiţele bunicilor, cu poveşti lungi şi aluat de baclava, "farfurioara cu floricele albastre şi furculiţa mică şi feliile de coilici de casă." Amintiri prelucrate: "În acel an al primului meu scîncet - mama avea 19 ani; tata, 31 - în ţară guverna Dimitrie Sturza, omul cu degetul magnetic, - deci naţional-liberal. Se împlineau 100 de ani de la naşterea lui Ion Heliade..." Şi urmează aşa, cu bizare coincidenţe în naşteri şi morţi, omagii şi mişelii, cale de vreo două pagini. Stil care face, în roman, mai mult decît în memorii, bună carieră.
Printre martorii pe care şi i-a luat, cum se obişnuieşte la marile praguri, Eminescu, Baudelaire, Nodier (amfitrionul obscur, la Bibliotheque de l'Arsenal, al marilor romantici din Paris) şi Ibrăileanu, Goethe nu se numără, nu mă-ndoiesc, doar fiindcă două suflete în acelaşi piept i se vor fi păr
