Incheindu-se, la 24 ianuarie 1866, domnia provizorie a lui Alexandru Ioan I Cuza, cei care il asezasera pe tron pe domnitorul roman, in ciuda hotararii Adunarilor ad-hoc de aducere a unui principe strain, au reusit sa-l determine pe tanarul print Carol de Hohenzollern-Sigmaringen sa accepte domnia.
Ales prin plebiscit, de catre natiune, Carol I si-a facut intrarea in Bucuresti la 10 mai 1866. La un moment dat, remarcand ca alaiul s-a oprit pe Podul Mogosoaiei, dinaintea unei case aproape lipite de zidurile Hanului Cretulescu, l-a intrebat mirat pe generalul Golescu ce se afla in acea cladire si pentru ce s-au oprit acolo. Generalul i-a spus "Este Palatul...".
Palatul era o cladire de dimensiunile Postei din Sigmarigen. Printul, care sezuse intr-un castel ce-l impresionase pe Napoleon prin proportii si eleganta, a privit de jur imprejur si a intrebat: "Unde este Palatul?". Incurcat, generalul i-a aratat inca o data cladirea. La oarecare distanta, in fata caselor lui Iancu Manu, se ridicasera corturile unui salas de tigani...
Prima zi de domnie a acestui print venit de la izvoarele Dunarii si pe care soarta il harazea sa transforme Romania intr-un stat european va fi fost dezamagitoare. Nu era suficient statutul, umilitor pentru un Hohenzollern, de vasal al Sultanului, dar iata ca si tara era primitiva, deosebit de primitiva, cu salas tiganesc in inima Capitalei! Fara sa banuiasca, il jignise si pe generalul Golescu: Palatul Domnesc fusese construit de tatal acestuia, Constantin Radovici (Golescu), intre 1812 si 1820, ornamentele interioare fiind executate de un neamt, Karl Schmutzer. Cladirea, in stil neoclasic, avea 25 de incaperi mobilate de fostii domni Al.D. Ghika, B. Stirbei si Al.I. Cuza cu mobila executata in Occident, descrisa de Marian Constantin in lucrarea Palate si colibe regale din Romania, din acest punct de vedere fiind irepro
