Zi ploioas| de aprilie. În Piaţa Romană, la ,,Coloane", vânzoleală, cohorte de umbrele colorate, necunoscuţi îndreptându-se care încotro.
O întâlnire neaşteptată. Entuziasm, planuri comune, promisiunea revederii: un dar!
*
Aş fi putut realiza acest interviu la Bucureşti, unde Mihai Cimpoi vine foarte des şi unde l-am întâlnit întâmplător, dar am preferat să merg la Chişinău. Am făcut acest lucru pentru că îmi doream să îl văd acolo unde locuieşte şi unde îşi îndeplineşte atribuţiile de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Astfel, la sfârşitul lunii august am pornit spre Basarabia, înfruntând, ca într-un basm cu acţiunea plasată în zilele noastre, câteva ,,probe" prin care călătoria mea îşi dovedea atributele iniţiatice: în ziua plecării, autocarul ce urma să mă ducă la destinaţie şi-a anulat cursa; din această cauză, am fost nevoită să fac o parte din drum cu cel mai nenorocit tren care circulă în România europeană - acceleratul Timişoara-Iaşi, supranumit ,,Foamea"; la Iaşi, nefiind familiarizată cu legile ,,rutierelor" (microbuze care navetează zilnic între Iaşi şi Chişinău), am refuzat să-mi încredinţez paşaportul şoferului (mai târziu am aflat că eram obligată să fac acest lucru, pentru a fi trecută pe lista cu pasageri), riscând să rămân fără loc şi să îmi amân cu câteva ore descinderea în Republica Moldova.
Odată ajunsă la Chişinău, am fost ghidată - telefonic - de către Mihai Cimpoi spre sediul Uniunii Scriitorilor, unde ar fi trebuit să îl întâlnesc. L-am aşteptat în biroul Domniei sale, o încăpere spaţioasă, invadată de reviste şi de cărţi aşezate de-a valma şi în biblioteca ce ocupa un perete întreg, şi pe masa de scris, şi pe fotolii, şi pe podea. Într-un colţ al camerei, printre zeci de cărţi şi zeci de reviste, zăcea un geamantan. Prezenţa lui - acolo - mi s-a părut inoportună. Am cerut explicaţii şi mi
