Cu toate că ştim bine că vinul înseamnă civilizaţie, filosofie, ştiinţă, etică, blazon, stil, savoir vivre, pe scurt - pitoresc şi metafizică, prea puţină lume cultivă la noi plăcerile subtile ale solarităţii viticole, în comparaţie cu armatele votcarilor, palincarilor şi, mai ales, ale aspiratorilor de bere. Sursa: Sorin Antonescu
De la un timp, totuş i, am senzaţia că balanţa se înclină. Tot mai multe şedinţe de degustări simandicoase în high-life, concurenţă tot mai elegant- acerbă între pieţele italiană, franceză, hispanică, basarabeană, tot mai multe magazine specializate, cărţi de toate calibrele, atlase, emisiuni TV ş.a.m.d., totul indică un spor notabil şi binevenit de alfabetizare întru rafinamentul gastro-oenologic.
În context - că tot suntem la vremea culesului şi-a pregă tirilor pentru Sărbătorile de Iarnă - Editura Vremea tipăreşte cartea „Lumea vinurilor. Vinurile lumii“, de Mihai Macici (nepotul generalului?), nume din elita oenologiei româneşti, cu peste patru decenii de activitate la Pietroasa şi Valea Călugărească (inclusiv director ştiinţific), zece ani secretar general al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.
Un sumar depliat ca un evantai seducător. De la compoziţia, calitatea, păstrarea şi servirea vinurilor până la soiurile de struguri cultivate în vreo 40 de ţări din Europa, America, Asia, Africa, Oceania, Australia şi Noua Zeelandă, trecând prin vinurile Moldovei (Cotnari, Iaşi, Huşi, Nicoreşti, Dealurile Bujorului şi Vrancei), ale Munteniei şi Olteniei (Dealu Mare, Pietroasa, Ştefăneşti, Sâmbureşti, Drăgăşani ş.a.), prin Târnave, Alba-Iulia şi Lechinţa, prin Miniş, Crişana, Recaş, ca şi, desigur, prin Murfatlar, Medgidia, Niculiţel, Măcin şi Oltina. Plus, fireşte, Cricova, Vulcăneşti, Cahul, Taraclia ş.cl.
Notez iute (şi inte
