Nu-i deloc usor jobul de poet tanar. Mai ales din 2000 incoace. Avand de ales intre o retorica "maximalista" (a saltului in "absolut") si una "minimalista" (a metamorfozelor cotidianului), tinerii versificatori se lovesc de doua optiuni la fel de putin recomandabile, de vreme ce prima a fost uzata de (neo)modernism, iar cealalta de postmodernism.
De aceea, cred ca miza esentiala a noii poezii e sa ne arate ca lumea poate fi fascinanta sau, dimpotriva, inspaimantatoare, fara ca pentru aceasta sa recurga la simplul decupaj "realist" ori la hocus-pocus-urile supranaturale. Vi se pare putin? Mie, dimpotriva, mi se pare esentialul. Pe care nu il trece cu vederea niciunul dintre cei mai buni poeti ai ultimei generatii, intr-o lista care se intinde de la Dan Sociu si Claudiu Komartin la Ruxandra Novac si Stefan Manasia.
Si in care are toate sansele sa intre in viitorul apropiat si Vlad Moldovan, proaspat debutat cu volumul Blank*. De altfel, tanarul poet pare sa fie pe deplin constient de paradoxul in care a nimerit, iar in acest sens titlul cartii ar trebui citit - cel putin pe jumatate - in cheie antifrastica. Dovada atat motto-ul volumului, care se asaza astfel sub tutela "supremei fictiuni" a lui Wallace Stevens, cat mai ales primul poem al cartii, intitulat, intr-o maniera semi-ironica, Nimic de vazut: "Nu-i nimic de vazut/ afara poate se aglomereaza/ cineva uita poarta neincuiata./ si acolo sanii ei cand isi ia tricoul de noapte/ dupa perdea in lumina portocalie./ Nimic de vazut, sub masina sta pregatita pisica./ La trei strazi intr-o taverna inghetata noi/ ne ametim cu sticlele in jur cu scrumiera pe vine./ Atentia vine din plictis care vine din melodia asta prea lunga/ care vine dintr-o palinca ratata care vine din bucuria/ revederii chiar acum cand ne asezam si comandam o bere./.../ Nu-i nimic de vazut afara e extaz e de bine/ si ne matura in
