Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul, între Legea cercetării şi „Legea bunului-plac“

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 3 octombrie 2008 ·

Graba cu care comisia de fond funciar din Dolj a împărţit pământurile staţiunilor de cercetare agricolă din jurul Craiovei se explică prin faptul că, în câteva zile, Legea cercetării agricole va fi promulgată de preşedinte şi va începe să producă efecte. Conform acestei legi, trecută prin Camera Deputaţilor sub numărul malefic 666, Staţiunea de la Şimnic ar trebui să aibă în administrare 2.547 ha de teren, din care 1.536,23 ha sunt necesare activităţii de cercetare, iar 1.011,43 ha - multiplicării materialului biologic. Staţiunii i s-au luat în urmă cu patru ani, prin hotărâre de guvern, 150 ha, care s-au dat comisiei comunale de aplicare a legilor fondului funciar Şimnic, încă 565 ha, prin hotărâre a comisiei judeţene de fond funciar pentru reconstituirile de proprietate de la Şimnic şi alte 390 ha de aceeaşi comisie judeţeană, pentru comuna Gherceşti. Deci, în ultimii patru ani s-au luat 1.200 ha de teren.

Unde-i lege e şi tocmeală

Noua lege a cercetării agricole a confirmat cele scrise de noi de-a lungul vremii, şi anume faptul că retrocedarea terenurilor aflate în administrarea acestor staţiuni de cercetare nu trebuie făcută în dorul lelii, aşa cum s-a procedat în Dolj, căci, dincolo de incompetenţa unor jurişti ajunşi din greşeală funcţionari publici, există legi speciale, care reglementează proprietatea publică a statului român, pe care nu le-a abrogat nimeni. Legea care reglementează proprietatea publică este nr. 213/1998, pe care actualul prefect de Dolj, Silviu Dumitru, pe vremea când era director la DGFPS Dolj, a tot invocat-o atunci când se făcea că apără proprietatea publică a statului de mâna lungă a celebrului Adrian Mititelu. Pentru că, în ultimul timp, a trădat reacţii de marionetă cerând cu insistenţă să i se arate articolul de lege care-i interzice să distrugă cercetarea agricolă din Dolj numai pentru motivul că a văzut mai tot

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°