Cum in rubrica de fata mi-am propus sa scriu nu doar despre evenimentele asa-zicand "culturale" din capitala Moldovei (se stie doar, bucurestenii nu-s prea rabdatori din fire!), ci despre tot felul de lucruri marunte si, sper, atractive, daca nu simptomatice pentru tipul nostru de vietuire in orizontul unor idei si imagini caracteristice, vreau sa impartasesc cititorilor ziarului nostru cateva impresii recente prilejuite de lectura unei carti cu totul si cu totul aparte.

E vorba de putin cunoscutul (si singurul!) "roman" al lui Venedikt Erofeev Moscova-Petuski, in care toate se leaga cumva de tema bauturii si a betiei, mai mult sau mai putin metafizice. Nu auzisem nimic de bizarul autor rus, pana cand Emil Iordache, regretatul profesor de la universitatea ieseana, mi-a daruit intr-o zi cartea, din care a tinut sa-mi si citeze, pe loc, o seama de pasaje savuroase, extraordinar de expresive si cu atat mai percutante in interpretarea "talmacitorului absintinent", cum ii placea lui sa se recomande, adesea. Au fost, acelea, clipe pierdute pentru oameni. Nu si pentru mine, martor uimit al unui spectacol care avea sa nu se mai repete vreodata. "E o carte unica! Parc-as fi scris-o eu! Mi-ar fi parut rau sa nu am timp s-o traduc!", spunea Profesorul, iar noi, cei din jur, il ascultam vrajiti, fara sa banuim ce se ascunde in spatele unor astfel de vorbe. Timpul a trecut, cum e si firesc. Dar a ramas volumul din biblioteca, izvor nesecat de indimenticabile jubilatii estetice.

Trebuie spus ca, in afara de - hai sa nu fim ipocriti - atractivitatea subiectului, textul surprinde chiar de la prima pagina prin stilul sec, abrupt, fara nici un protocol care sa vizeze persuasiunea treptata a lectorului. Dar Venicika, protagonistul-narator, numai la confortul cititorilor sai nu are chef sa se gandeasca! El s-a trezit intr-o scara de bloc si, mahmur, rataceste dispe