Spiritul reconstructiv al cronicarului literar Ştefan Borbély (O carte pe săptămână, Ed. Ideea Europeană, 2007) voieşte să se impună într-o dezordine a dispunerii articolelor care în parte nu poate să nu ducă cititorul la indispunere. Cartea începuse cu un fel de sugestie valorică. Înţeleg tot mai mult că era involuntară. Nu văd nici o vagă sistematizare. Lipseşte, mi se pare, şi aceea cronologică, posibilă, dar neverificabilă, întrucât rămâne nespecificată. Nici un criteriu edificator, iată, la un cronicar literar ce pare escortat de principii: istoric, valoric (greu, dacă nu imposibil, de marcat explicit, într-o astfel de carte; implicit el există aici, unde totul e pozitiv), de gen, tematic, metodic, extraestetic (politic, etic, etc.), des invocate în cronici.

Cultura noastră, ni se reaminteşte, e foiletonistică, impresionistă, iar "foiletonismul antamant se mai practică în Europa doar în rezervaţia noastră periferică..." Dar foiletonismul său este antamant (deschis) nu doar spre eseu, studiu, dar şi spre manifest programatic ori chiar necrolog. În volum apar două necrologuri, cu unele inerente repetiţii, despre Gh. Crăciun. Antamant şi spre o complicitate aproape caragialescă în colegialitatea ei regionalistă este şi când, tot despre Gh. Crăciun, "liderul tacit al generaţiei noastre, mai altruist decât Mircea Cărtărescu, mai puţin orgolios decât Lefter şi mai implicat decât Dan C. Mihăilescu", notează memorabil: "A devenit foarte firesc, fără să forţeze poarta, unul de-ai noştri." Despre "ai noştri" scrie Şt. Borbély - fapt curent la noi, la toate nivelurile, şi mai sus, şi (mult) mai jos - nu puţine foiletoane: mulţi clujeni, braşoveni, o târgu-mureşancă. Uneori, unind afinitatea cu conjunctura, el scrie, aşadar, despre oameni care fac cărţi şi nu despre cărţi care fac oameni. Ştie că "Trăim, în continuare, într-o cultură de autori, suprapersonaliza