Pentru Romania, anii ’90 s-au desfasurat sub semnul guvernarilor de austeritate. Lipsa resurselor a fost permanent invocata drept scuza pentru esecurile repetate atat in privinta imbunatatirii nivelului de trai, cat si in cea a realizarii unor proiecte de anvergura. Imaginea-simbol a acelor ani a fost premierul Stolojan, care arata sindicalistilor buzunarele goale. Principalii perdanti ai acestor ani au fost pensionarii si acei salariati bugetari care nu aveau posibilitatea de a-si multiplica (termenul "rotunjire" este inadecvat, pentru ca desemneaza o fractie semnificativ mai mica din total) veniturile prin coruptie. Demnitarii si magistratii au fost primele categorii de bugetari carora "li s-a facut dreptate", aducandu-li-se salariile la ordine de marime europene.

De cativa ani, se pare ca am intrat intr-o noua etapa, aceea in care guvernantii nu se mai plang de lipsa resurselor financiare. O data cu cresterea economica, a venit cresterea incasarilor la vistieria statului, suplimentata de posibilitatea (din pacate, prea putin fructificata) atragerii de fonduri europene. Arta economisirii ar fi trebuit acum inlocuita cu arta cheltuirii inteligente. Numai ca, din pacate, se pare ca cei care ne conduc nu au avut vreme sa o deprinda. Revendicarile salariale s-au izbit de acelasi monoton "nu avem de unde".

O dovada a incapacitatii de cheltuire este gradul redus de atragere a fondurilor europene – banii asteapta niste planuri de afaceri bine intocmite, planuri care intarzie sa fie asternute pe hartie. Istoria cu kilometrii de autostrada lipsa la apel ilustreaza si ea aceeasi incapacitate de organizare atunci cand e vorba de investirea unor fonduri care nu mai lipsesc. Ciudat, Guvernul actual nu a reusit sa produca nici o explicatie coerenta pentru esecul din infrastructura si, in nici un caz, nu am auzit sa fi invocat lipsa banilor.

Pentru