Cum duminica s-a deschis stagiunea la Teatrul Maria Filotti, nu am pierdut ocazia sa revad "Desteptarea Primaverii". Aceleasi emotii, acelasi sentiment pe care il am dupa ce revad o piesa buna. Insa o noua desoperire. Se pare ca publicul s-a schimbat intr-o vara, nu mai simte teatrul, nu simte piesa. In stagiunea trecuta am observat un interes ridicat din partea tinerilor pentru aceasta forma de cultura. Imi placea sa vad sala plina de tineri, chiar daca de multe ori erau aceiasi.
Sint de parere ca publicul nu respecta indeajuns teatrul. Mi-a fost dat sa aud niste comentarii deplasate ale unor tineri ce urmareau piesa, cu un rind mai in spate. Si dam iarasi peste ierarhizarea prost inteleasa, peste o intepenire vizibila a mentalitatii... Iar mentalitatea.
E jenant sa recunosc ca unii tineri cumpara biletul de teatru doar pentru imaginea actorului si uita de mesajul piesei. Elevii au inceput sa mearga la teatru din proprie initiativa, ceea ce este un pas inainte. Dar important este si motivatia acestora, precum si mesajul care ajunge la tineri, in ce procent si sub ce forma.
Aplauzele furtunoase de la sfirsitul piesei nu sint o garantie care sa poata argumenta publicul cultivat al orasului. Desigur, diferite categorii de oameni au libertatea de a gusta teatrul. Spectatorii au pretentia sa vada actori cunoscuti, vestiti, profesionisti, in timp ce anumite voci din sala rasuna in mijlocul pieselor, in timp ce se distinge un fluierat mitocanesc, in timp ce domnisoarele isi aranjeaza fustitele fitoase, necesare desigur unei vizionari complete. Raspunsul spectatorului catre actorul ce se consuma vizibil pe scena, este uneori tiriitul unui telefon indesat in poseta. Ceilalti spectatori din jur intorc privirile jenate, iar actorul isi joaca in continuare rolul, ignorind lipsa de respect a unora.
Acest fenomen se dezvolta asupra unei
