E coadă la casele hipermarketului din capitala europeană a ulcerului Bucureşti, 3 octombrie 2008, aproape de miezul nopţii. Un hipermarket din nordul oraşului.

Oraşul îşi respectă istoria. Firma luminoasă «Non-stop» îţi aduce aminte că te afli în capitala Balcanilor.

La rându-le, oamenii oraşului îşi respectă noua identitate socială. Se scurg hămesiţi pe scările magazinului, după o altă săptămână de tras la jugul celei mai dinamice economii europene. Bucureştenii sunt liderii bătrânului continent la cantitatea de muncă.

Să recapitulăm contextul: suntem în plină recesiune mondială. În vremea asta, la New York sau la Londra, în fiecare oră, doi brokeri de bursă îngroaşă rândurile sinucigaşilor. În aceeaşi competiţie globală a deznădejdii, trei noi investitori imobiliari îşi părăsesc nevestele cu fiecare ceas trecut. Răsucind mai departe fusele orare, îi vezi pe cei patru bancheri care la fiecare 60 de minute încurajează singura industrie cu creştere certă: producţia de Xanax.

Pe strada magazinului non-stop, Bucureştiul pare să contrazică logica universală. Lumina de pe bulevard îţi dă senzaţia că noul gazon plantat pe rigolă tocmai aşteaptă să găzduiască un meci din Champions League. Alte milioane de euro stau îngropate de edilii metropolei în florile de pe marginea drumului, într-o finală şi completă sfidare a noii ordini mondiale.

Oamenii din acest colţ al planetei au dezvoltat un obicei ciudat, acela al unei unice mese pe zi, prânz şi cină deopotrivă, luate după miezul nopţii. E coadă, aşadar, la casele hipermarketului din capitala europeană a ulcerului.

În faţa casierului ajunge un bărbat supraponderal, client vechi al magazinului. Începe obişnuita şuetă de fiecare noapte. Cumpărătorul îşi motivează surplusul de  provizii: “Mi-e teamă că o să creşteţi preţurile! Ai văzut ce s-a întâmplat a