Toată lumea îl cunoaşte pe vulcanicul conducător de club din fotbal, cel care se războieşte cu arbitrii, cu adversarii, uneori chiar cu spectatorii propriei echipe. Dar cum o fi Meme în afara spaţiului fotbalistic? E o întrebare pe care probabil şi-au pus-o mulţi. Între 1990 şi 2004 a fost vicepreşedinte, apoi preşedinte la Oţelul, între 2004 şi 2007 - manager general la Steaua, iar din 2007 până în prezent ocupă funcţia de preşedinte executiv la Unirea Urziceni.
Într-un moment de respiro în planul sportului cu balonul rotund, între două meciuri de campionat şi de Cupa UEFA, managerul general al Unirii Urziceni şi-a făcut timp să răspundă. “Este foarte diferit MM Stoica de anul ăsta în comparaţie cu MM Stoica din anii trecuţi. Sunt relaxat. La Steaua devenisem crispat, mereu sub presiune, mult prea nervos şi necomunicativ. În familie sunt acelaşi cu cel din fotbal, nu îmi pun mască niciodată”, s-a confesat fostul conducător din Ghencea.
Familia, pe care o consideră sfântă, înseamnă soţia sa Corina şi fiica, Teodora. De curând, în viaţa celei din urmă s-a petrecut un moment important: a devenit posesoare de carte de identitate, întrucât a împlinit 14 ani. Nu se putea ca fiicei unui preşedinte de club să nu-i placă fotbalul. “A ţinut cu Oţelul Galaţi, apoi cu Steaua, iar acum cu Unirea. Am dus-o şi la o partidă Inter Milano – AC Milan s-o fac «interistă», dar nu a fost foarte preocupată. În schimb, e îndrăgostită de Beckham”, a povestit tatăl.
În concedii citeşte Hemingway
Inginer metalurg la bază, Mihai Stoica s-a apropiat întâmplător de jobul de conducător în fotbal, sport pe care l-a practicat. “Am fost foarte dezamăgit de pierderea unei burse în Germania din cauza incidentelor create de mineri în 1990 şi am acceptat propunerea lui Marius Stan (n.r. – actualul director general al Oţelului) la Oţelul Galaţi.