Iată doar câteva din beneficiile consumului acesteia: Ajută la recuperare după intervenţiile chirurgicale la colon: În urma unui studiu realizat la spitalul St. Mary din Londra, s-a descoperit faptul că guma de mestecat conduce la recuperarea funcţiei intestinale, după o intervenţie chirurgicală la colon. Coordonatorul studiului, dr. Sanjay Purkayastha, a demonstrat că pacienţii care au mestecat gumă fără zahăr de trei ori pe zi s-au bucurat de o reluare mai rapidă a tranzitului intestinal, durerile postoperatorii au fost mult mai uşor de suportat, iar pacienţii s-au externat cu cel puţin o zi mai repede decât cei care nu au mestecat gumă.
Reduce stresul şi măreşte capacitatea de concentrare: Un grup de cercetători australieni, conduşi de doctorul Andrew Scholey din Melbourne, susţine că guma de mestecat reduce semnificativ nivelul de stres şi ne scapă de stările de anxietate, ne face să fim mai vigilenţi şi sporeşte concentrarea cu 19% în Datorită momentul în care efectuăm diverse activităţi. faptului că ajută şi la concentrare, armata americană a dat gumă de mestecat soldaţilor încă din timpul Primului Război Mondial şi face acest lucru şi astăzi.
Eliberează căile respiratorii
Eliberează tensiunea: Chiar din 1939 s-au făcut studii asupra gumei de mestecat, care au arătat că aceasta reduce tensiunea musculară şi ajută oamenii să se simtă mai confortabil în situaţii de stres.
Împrospătează respiraţia: Mestecând gumă, mai ales mentolată, se eliberează căile respiratorii şi se împrospătează respiraţia. Aceasta nu înlocuieşte însă pasta de dinţi, dar poate fi folosită pentru igiena dentară imediat după masă, atunci când periuţa nu ne este la îndemână. Mestecaţi gumă numai după ce aţi luat masa. Dar nu mai m