Copii care devin părinţi sau adulţi care aşteaptă prea mult până se decid să facă primul lor copil. Între aceste două extreme, a aduce pe lume un copil este în primul rând o decizie care trebuie pregătită mai ales din punct de vedere psihologic. Apariţia unui copil în ecuaţia de viaţă a unui cuplu este de multe ori neprevăzută, alteori programată. Cât de pregătiţi sunt viitorii părinţi să facă faţă provocării reprezentate de creşterea şi educarea unui copil?

Cum decide un cuplu că este pregătit să crească unul sau mai mulţi copii? Arnaud Régnier-Loilier, sociolog şi cercetător la Institut National d’Etudes Demographiques (INED), a coordonat un studiu pe această temă. Prima concluzie a acestui studiu este aceea că răspândirea metodelor contraceptive face ca naşterea unui copil (în cuplurile stabile) să devină un eveniment programat, premeditat, prin întreruperea voluntară a contracepţiei.

Vârsta primului copil, din ce în ce mai mare

Planificarea naşterii unui copil ajunge până la alegerea lunii în care acesta să se nască. Studiul arată că, deşi au această posibilitate, cuplurile resping ideea planificării riguroase a acestor detalii, tocmai pentru a păstra misterul şi caracterul aleatoriu al naşterii unei noi fiinţe.

 Ceea ce este interesant, susţine Magali Mazuy, specialist în socio-demografie, este că cele mai multe cupluri nu condiţionează conceperea unui copil de starea materială, ci mai degrabă de criterii psihologice de genul „vrem cu adevărat un copil?”, „partenerul/partenera este de acord?” sau „suntem pregătiţi să avem un copil?”. „Ideea unui consens în cuplu, spune Mazuy, a devenit primordială: este un nou teren unde se desfăşoară negocierile dintre bărbaţi şi femei”.

Sociologii au constatat că, în societatea modernă, vârsta la care partenerii decid că este timpul să conceapă un copil cr