Adevărata istorie a celebrei ecranizări “Drumul spre victorie..
Kordik, Iosif Kordik, aşază pîinicile în galantar. Se uită la ele şi toate-i par nişte mingi. “Iosif, tu eşti nebun? Cui dracu îi arde de fotbal în vremuri ca astea?”, îşi spune şi se surprinde surîzînd. Dar n-are ce face, e cu fotbalul în sînge, trăieşte zi de zi cu amintirea marii echipe a lui Dinamo Kiev, cea de dinainte de război. Ridică ochii şi se uită pe calendar. Rupe fila cu 4 mai 1942. Hoppp, primul client!!! Se uită bine, ştie că vederea încă-l ţine. “Mamăăă, e Nikolai Truşevici!!!” . Marele portar. S-a întors de pe front, caută de lucru. Mulţi ar spune că-i nebun, mor şi cîte 20.000 oameni pe zi, iar lui îi arde de fotbal??? “Nikolai, te angajez la mine. Treaba nu zbîrnîie, dar unde mîncăm cinci la masă, poate să stea şi al şaselea. Ideea e că nu te las să bagi aluat în cuptor. Vreau să-mi faci o echipă de fotbal, ca aia de pe vremuri!”
Primul meci pentru FC Start
7 iunie ‘42! Truşevici ştie că e o nebunie, asta e clar, dar…Honkarenko, bunul său prieten, e primul care acceptă. După el vin Kuzmenko, Svridovski, Balakin, Suharev şi Melnik. E 7 iunie, echipa e botezată “FC Start” şi se pleacă la drum. Băieţii n-au echipament, stau slab cu pregătirea fizică, dar înving cu 7-2 pe Ruk. 6-2 cu garnizoana ungară, 11-0 cu cea românească, 9-1 cu trupa muncitorilor de la căi ferate. Nemţii, ocupanţii, aud de isprăvile lor. Sînt prea mîndri ca să nu-i provoace. Pe 6 august 1942 are loc meciul cu FC Start. Flakelf, gruparea piloţilor din Luftwaffe, e căsăpită cu 5-1. “CUMMMMM???”, tună ofiţerii nemţi. “Echipa noastră n-a pierdut niciodată, dar NICIODATĂ, în teritoriile ocupate. Organizaţi revanşa! Repede!!!”
Drumul spre victorie
9 august 1942, stadionul Zenit. Vestiarul gazdelor. Un ofiţer SS, desemnat arbitrul jocului, îşi loveşte călcîiele. “Domnilor, cunoaşteţi regulile
