Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţilor de la Fundaţia Laurenţia

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 5 octombrie 2008 ·

In sala de spectacole a Casei de Cultură”Eugen Nicoară” din Reghin, in data de 4 octombrie s-a desfăşurat cu mare fast deschiderea noului an şcolar a Centrului de Învăţământ la distanţă a Universităţii Hyperion-Bucureşti, condus de managerul Laurenţia Grosu. La eveniment bobocii au făcut cunoştinţă cu noile cadre didactice. Preotul Damian Ilie a dat binecuvântarea ca acest an şcolar să fie unul prosper şi plin de realizări atât pentru studenţi cât şi pentru elevi.După alocuţiunile managerului Laurenţia Grosu şi a directorului coordonator Rad Viluţ, a urmat prezentarea unor planuri de viitor ale Fundaţiei Laurenţia şi decernarea “Diplomelor de Merit”, pentru cei mai buni elevi şi profesori.

Laurenţia Grosu-manager: “Ieri am deschis centrul Universitar din Gheorgheni, astăzi cel din Reghin şi în 5 octombrie cel din Miercurea Ciuc. Avem foarte mulţi studenţi, anul acesta peste 200 înscrişi din care numai 40 de studenţi la Drept, avem foarte multe cadre didactice noi din Bucureşti şi din municipiu în cadul Fundaţiei.Sunte foarte mândrii de această realizare. Anul acesta am adus şi profesori noi în anul IV al Facultăţii de Drept la care am angajat deja, 4-5 profesori pentru noile specializări. Sunt plină de emoţie şi bucuroasă pentru că cei care nu ne dădeau nici o şansă acum 4 ani, văd că deja că de băncile Universităţii noastre ies primele promoţii.”

Corneliu Turianu profesor universitar doctor al Universităţii Hyperion-Bucureşti, care semnifică numele unuia din cei 6 titani ai mitologiei greceşti, supranumit şi Zeul Soare şi care se pare că începe să lumineze din plin şi la Reghin. M-a impresionat modul de primire, profesionalismul cadrelor didactice şi participarea în număr mare a studenţilor care demonstrează că au spiritual universitar şi iau totul în serios. Cu timpul eu sper să ajungem de aşa manieră încât să organizăm şi licenţa aici la dumnevoastr

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul desemnat, Ilie Bolojan - „Voi continua discuțiile cu partidele politice pentru definitivarea Guvernului și a programului de guvernare“

Ziua Constanta acum 29 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a susținut vineri, 19 iunie 2025, ora 15:00, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni. Președintele Nicușor Dan a anunțat că a decis să îl desemneze premier al României pe Ilie Bolojan. Domnule Președinte, vă m

Rezultate BAC 2025. Cele două județe în care rata de promovare a fost mai mare decât anul trecut

HotNews acum 2 ore
Rata de promovare la BAC 2025, înainte de contestații, este de 74,3%, față de 76,4% în 2024. În doar două județe din țară au fost înregistrate o creștere a ratei de promovare, față de anul trecut. Elevii au aflat rezultatele la BAC 2025. Acum, pot f

Cum și-a recuperat Andrew Tate permisul de conducere, după ce a fost prins cu 196 km/h într-o localitate din Vâlcea

HotNews acum o ora
Andrew Tate fusese lăsat fără permisul de conducere după ce a fost surprins, pe 7 iunie, de polițiștii rutieri circulând bolidul cu 196 km/h într-o localitate cu limită de 50 km/h. Andrew Tate şi-a recuperat permisul de conducere, după ce a contesta

Cele mai noi informații despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Fostul președinte este „stabil cardiac”, dar rămâne internat la ATI

HotNews acum 6 ore
Ion Iliescu este conştient, stabil cardiac, cu asistare minimă respiratorie şi necesar de oxigen, a anunţat vineri Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte se află internat din 9 iunie. „În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Ili

S-au pus în vânzare biletele la Supercupa României: FCSB – CFR Cluj / Preţurile, între 30 şi 70 de lei

G4Media acum 11 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Noul sezon începe odată cu Supercupa României, meciul dintre câştigătoarea SuperLigii, FCSB, şi echipa care a cucerit Cupa României Betano, CFR Cluj. Cele mai bune echipe de club din România în sezon

Știri România O femeie a murit după ce și-a dat foc în plină stradă!

Ziua Constanta acum 2 ore
O femeie a murit după ce și-a dat foc, vineri, 20 iunie, la prânz, pe o stradă din orașul Petrila, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Deocamdată nu se cunoaște identitatea victimei. Incidentul a fost semnalat autori

Oficial de la DNA Șeful secției de neurochirurgie a Spitalului Militar „Carol Davila“ din Capitală, urmărit penal pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 5 ore
Colonelul Marian Mitrică, șeful secției de neurochirurgie din cadrul Spitalul Militar „Carol Davila“din Capitală, și alți doi medici au fost puși sub urmărire penală de procurorii anticorupție într-un dosar în care sunt acuzați de luare de mită. Pro

Activiști pro-palestinieni au avariat două avioane dintr-o bază militară din Marea Britanie

HotNews acum 2 ore
Activiști pro-palestinieni din Marea Britanie au pătruns vineri într-o bază a Forțelor Aeriene Regale (RAF) din centrul Angliei, unde au deteriorat și au pulverizat vopsea roșie pe două aeronave militare folosite pentru realimentare și transport, re

Tudor Duma și „Pika”, tinerii implicați în moartea lui Rareș Ion, au fost trimiși în judecată. Acuzațiile din dosar

HotNews acum 5 ore
Tudor Duma, zis „Maru”, şi o femeie de 27 de ani, cunoscută sub numele de „Pika”, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT în dosarul în care sunt acuzaţi că i-au vândut droguri şi pus la dispoziţie locuinţa pentru a se droga lui Rareş Ion,

Brigitte Pastramă intervine în divorțul dintre Ilie Năstase și Ioana. Ce dezvăluiri a făcut despre fostul ei soț

Cancan acum o ora
Brigitte Pastramă rupe tăcerea și intervine în divorțul dintre Ioana și Ilie Năstase. Bruneta a răbufnit pe rețelele de socializare și a vorbit despre motivul real pentru care a divorțat de fostul tenismen. Iată ce a spus! Brigitte Pastramă, fosta s

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/25°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/28°
lun.

18°/31°
Iasi
acum

23°
vin.

16°/23°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/24°
lun.

15°/28°
Timisoara
acum

26°
vin.

17°/26°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°