Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tunurile pe arbitri

Publicat in GAZETA de SUD, luni 6 octombrie 2008 ·

Remiza de vineri din Trivale (scor 1-1) i-a supărat pe oficialii Ştiinţei, patronul Adrian Mititelu considerând că echipa sa a fost „executată“ la Piteşti, deoarece a avut tupeul să bată pe Unirea Urziceni. Deşi antrenorul oltenilor, Nicolo Napoli, s-a declarat mulţumit de rezultat, conducătorii Universităţii au luat foc, ameninţând că merg să protesteze la FIFA pentru modul în care s-a comportat brigada formată din A. Bogaciu, S. Caia şi D. Demetrescu. Partida a avut un final cu mulţi nervi, Bornescu şi Baird, de la oaspeţi, şi Bălaşa, de la gazde, fiind eliminaţi.

„Universitatea a fost executată în public. Un arbitraj părtinitor, în afara regulamentului. Din ce am vorbit după meci cu Bornescu, eliminarea lui a fost forţată. O să merg la Mircea Sandu să-i arăt caseta meciului şi o să-i explic că această brigadă a fost desemnată să execute Universitatea. Tuşierii au fost împotrivă, au luat decizii aberante. M-am simţit nedreptăţit şi umilit în această seară (vineri - n.r.). Aceste delegări, de la observator până la arbitrul de rezervă, au fost comandate. Vă jur că un arbitru din România mi-a spus că o să fiu executat la Piteşti. Nu pot să-i dau numele, dar m-au curăţat pentru ce am făcut la Urziceni. Atunci am deranjat o persoană importantă, veche, din federaţie. Vă dau cuvântul meu că Bornescu mi-a spus că arbitrul l-a anunţat la începutul partidei că-i va da roşu. Asta e o batjocură! Dacă nu se rezolvă, am să merg şi am să stau două săptămâni în faţă la FIFA cu pancarte. Universitatea a fost umilită!“, s-a plâns Mititelu după meci. Remiza de vineri din Trivale (scor 1-1) i-a supărat pe oficialii Ştiinţei, patronul Adrian Mititelu considerând că echipa sa a fost „executată“ la Piteşti, deoarece a avut tupeul să bată pe Unirea Urziceni. Deşi antrenorul oltenilor, Nicolo Napoli, s-a declarat mulţumit de rezultat, conducătorii Universităţii au luat foc, ameninţând

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump amână până la 9 iulie aplicarea taxelor vamale de 50% pentru UE

G4Media acum 18 minute
Preşedintele Donald Trump a declarat că Statele Unite vor amâna aplicarea taxelor vamale de 50% asupra produselor din Uniunea Europeană de la 1 iunie până la 9 iulie, pentru a câştiga timp pentru negocieri cu blocul comunitar, relatează AP, citată d

România s-a calificat în „optimile” Campionatului Mondial de minifotbal! Următoarea adversară

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
România, campioana mondială en-titre, s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului Mondial de minifotbal, după remiza cu Franța din ultima partidă a fazei grupelor, scor 0-0! FINAL DE PARTIDĂ: România - Franța 0-0. Minutul 50: Minutul 48: M

MApN respinge două noi falsuri distribuite masiv în mediul online: instituirea stării de mobilizare și retragerea soldaților americani din România

Libertatea acum 2 ore
MApN a prezentat duminică, 25 mai, noi dezinformări şi informaţii false pe subiecte de securitate şi apărare, distribuite în mediul online, privind restricţionarea circulaţiei bărbaţilor cu vârste între 18 şi 65 de ani, ca urmare a instituirii stări

Luni încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026

News.ro acum 15 minute
Înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026 încep luni.. În grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 luni şi 3 ani, în limita numărului de l

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 10 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 10 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

MApN: Noi dezinformări distribuite în mediul online, privind restricţionarea circulaţiei bărbaţilor cu vârste între 18 şi 65 de ani, ca urmare a instituirii stării de mobilizare şi retragerea totală a militarilor americani din România

News.ro acum 8 ore
MApN prezintă, duminică, noi dezinformări şi informaţii false pe subiecte de securitate şi apărare, distribuite în mediul online, privind restricţionarea circulaţiei bărbaţilor cu vârste între 18 şi 65 de ani, ca urmare a instituirii stării de mobil

Uniunea Europeană este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Von der Leyen anunţă că a discutat cu Trump

News.ro acum 7 ore
Uniunea Europeană este pregătită să avanseze rapid în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar va avea nevoie de timp până la 9 iulie pentru "a ajunge la un acord bun", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 13 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Vremea

București
acum

11°
lun.

10°/13°
mar.

11°/16°
mie.

12°/19°
joi

14°/23°
Iasi
acum

11°
lun.

11°/15°
mar.

11°/14°
mie.

14°/15°
joi

13°/15°
Constanta
acum

13°
lun.

9°/15°
mar.

11°/16°
mie.

12°/19°
joi

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

9°/19°
mar.

9°/15°
mie.

12°/15°
joi

11°/18°
Timisoara
acum

lun.

8°/21°
mar.

12°/22°
mie.

11°/22°
joi

14°/20°