Criza declansata saptamana trecuta de votarea legii majorarii salariilor profesorilor cu 50% arata cat de desarte au fost sperantele noastre ca maturizarea clasei politice este un proces ireversibil. Din aceasta poveste, cei mai sifonati ies primii doi oameni in stat: Tariceanu si Basescu. Primul, pentru ca a demonstrat ca a scapat complet de sub control guvernarea. Multi s-au intrebat cum a fost posibil ca toti deputatii PNL sa voteze pentru o asemenea crestere in conditiile in care presedintele partidului plus ministrul de Finante stiau exact ca nu exista resurse pentru a o sustine. si cum este posibil ca acestia doi sa ne ofere acum o perspectiva apocaliptica asupra viitorului economiei, cand nu au facut nimic pentru a-si convinge macar colegii de partid sa se opuna acestei legi aberante?! A avut loc o intalnire a grupului PNL pe acest subiect pentru a stabili un punct de vedere comun asupra revendicarilor salariale? Si daca nu, a cui este vina?

Presupunand ca Tariceanu va spune ca era prea ocupat cu treburile guvernarii, de fapt cu celelalte pomeni electorale pe care le semneaza pe banda rulanta, cine din partid va plati pentru o asemenea gafa? Sa incercam un pronostic: nimeni. Nici macar ministrul Educatiei, Adomnitei, care a votat si el intru dezastrul institutiei pe care (inca) o conduce. Pentru ca, de fapt, in ciuda lamentarilor ulterioare, toti liberalii, de la deputat la premier, au consimtit cu buna stiinta sa joace aceasta mascarada marcata de lasitate, in care si-au dat acordul ca salariile profesorilor sa creasca cu 50% pentru a si-l retrage doua zile mai tarziu, vrand sa creeze impresia ca macar au incercat.

La fel de jenanta a fost si pozitia lui Traian Basescu. Dupa ce a tinut in Parlament discursul despre starea natiunii si a dat impresia ca vrea sa se aplece asupra problemelor profunde ale societatii pentru a oferi solu