Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu le-a pus gând rău consulilor lui Tăriceanu

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 6 octombrie 2008 ·

Preşedintele anunţă că, după alegeri, va face „curăţenie radicală“ printre consulii „incompetenţi“, „prieteni şi clienţi politici“ ai actualului guvern. Sursa: Agerpres

Aflat în turneu electoral printre românii din Spania, preşedintele Traian Băsescu a pus ieri din nou la colţ guvernul, pe motiv că-şi trimite în consulate „clienţii politici“. „Marea problemă pe care o avem este în zona consulatelor, unde, nefiind nevoie să se treacă prin filtrul parlamentului şi prin semnătura preşedintelui (ca în cazul numirii ambasadorilor - n.r.), am observat un apetit al guvernului de a trimite tot soiul de clienţi politici (...) incompetenţi“, a spus Băsescu, în aplauzele celor de la Forumul Asociaţiilor Românilor din Diaspora, de la Alcala de Henares.

Umăr la umăr cu ministrul de externe, Lazăr Comănescu, rămas fără replică, preşedintele a promis că „după alegeri“ se va face „curăţenie radicală în zona consulatelor“, unde nu vor mai avea ce căuta „nici prieteni, nici amici politici“. Reacţia lui Băsescu a venit după ce un reprezentant al unei asociaţii româneşti i s-a plâns că există consuli trimişi de la Bucureşti care nu cunosc nici măcar o limbă străină.

Miting portocaliu cu candidaţi PDL

Mesajele politice pentru diaspora n-au lipsit nici cu o seară înainte, când întâlnirea lui Băsescu cu românii din Spania s-a transformat într-un miting electoral. Sute de participanţi purtând steguleţe, fulare şi tricouri portocalii cu sigla PDL s-au mobilizat în parcul oraşului Alcala de Henares, o localitate aflată la câţiva kilometri de Madrid, în sunetele imnului PDL. Băsescu a făcut obişnuita baie de mulţime printre românii prezenţi la miting şi a primit chiar şi un fular portocaliu, cu însemnele partidului condus de Emil Boc, de la unul dintre cei care au ţinut să-i strângă mâna.

Manifestarea a fost aranjată de deputatul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 4 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 9 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 4 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo la trei zile după ce comitetul din Norvegia i-a acordat premiul Nobel pentru Pace opozantei María Corina Machado

News.ro acum o ora
Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo fără explicaţii, a anunţat luni Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, la trei zile după acordarea Premiului Nobel pentru Pace liderului opoziţiei venezuelane, María Corina Machado, informează AFP. „Am

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

Zelenski anunţă că se întâlneşte cu Trump săptămâna aceasta la Washington

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va merge „săptămâna aceasta” la Washington pentru a se întâlni cu omologul său american Donald Trump, informează AFP. „Mă voi întâlni cu preşedintele Trump la Washington săptămâna aceasta”,

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 11 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 7 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

De ce crede Nicuşor Dan că nu există riscul ca Republica Moldova să fie atacată de Rusia

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a susținut, luni seară, că nu există pericolul ca Republica Moldova să fie atacată de către Rusia, el precizând că atât timp cât Ucraina rezistă, Moldova nu este ameninţată militar. Președintele a fost întrebat, luni seară, în cadrul unu

Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia

Ziua Constanta acum 11 ore
Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia, a anunțat luni ministrul de Interne, Matus Sutaj Estok, pentru agenția de știri TASR, preluată de dpa și Agerpres.ro Până acum nu au fos

Vremea

București
acum

10°
mar.

9°/15°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/13°
mie.

12°/14°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/12°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

mar.

9°/17°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°
vin.

8°/13°