S-a întors. Avid de România, din care n-a plecat, de fapt, niciodată cu totul şi totodată păşind în necunoscut. Definitiv tânărul scriitor Petru Popescu s-a întors să ne cucerească. Şi o face cu zâmbetul larg pe buze. În fond, are toate cheile la el. E specialist în dragoste.
S-a întors. Avid de România, din care n-a plecat, de fapt, niciodată cu totul şi totodată păşind în necunoscut. Definitiv tânărul scriitor Petru Popescu s-a întors să ne cucerească. Şi o face cu zâmbetul larg pe buze. În fond, are toate cheile la el. E specialist în dragoste.
Marius Tucă: Pentru a câta oară în România, Petru Popescu?Petru Popescu: A opta sau a noua, de la Revoluţie încoace.
A fost Revoluţie sau…? (Râde copios) Sigur că a fost Revoluţie.
A intrat în limbajul comun, "de la Revoluţie" sau "după Revoluţie", dar nimeni nu a stabilit până acum dacă a fost sau nu Revoluţie. Pentru tine a fost o Revoluţie? Ce am văzut eu din Beverly Hills arăta a Revoluţie, şi, dacă era înscenat, era înscenat bine.
Erai în priză când a început toată nebunia? Era invazia statului Panama de către SUA şi noi ne interesam de asta, fireşte, şi deodată a fost Timişoara. Aia am crezut eu că-i un zvon, pentru că era şi pe neaşteptate, şi într-un oraş care nu era capitala. După aia Ceauşescu a plecat în Iran şi mi-am zis că n-a fost nimic la Timişoara, totuşi, din moment ce el a plecat în Iran.
Cum priveai acasă, în Beverly Hills, tot ceea ce se întâmpla? În primul rând, vorbeam cu vecinii mei de stradă care fuseseră şi ei impresionaţi de faptul că se întâmpla în Est ceva, căderea Zidului Berlinului şi toate evenimentele astea. I se dădea credit lui Reagan că a terminat Războiul Rece, ceea ce era o exagerare nemaipomenită, nu se gândea lumea la România efectiv. Pe strada mea eram eu şi încă o familie de români. Iar noi trăia
