La 19 ani, olteanul Valerică Găman este marea surpriză pentru partida cu Franţa
Are doar 21 de meciuri în Liga I. E Marius Valerică Găman, stoperul Universităţii. Ieri, ora 20:30, Craiova. Telefonul mobil al fotbalistului sună. E Ovidiu Stîngă, managerul tehnic al clubului: "Alo, copile, mîine mergi la Bucureşti! Ai fost chemat la lot", se aude vocea fostului fotbalist al Craiovei. La capătul celălalt, nici un răspuns. Doar o respiraţie apăsată. "Alo, alo, bă, băiatu', mă auzi?". "Nea Ovi, nu e glumă? Sînt eu, Valerică, cum să merg la «naţională?»”, răspunde timid puştiul oltean. "Da, băiatule, fă-ţi bagajele!" e ultima replică a lui Stîngă.
Găman nu ştie dacă e vis sau realitate. "Ce-mi iau la mine? Să nu uit ceva! Dacă e vis, nu vreau să mă trezesc! Tremur din toate «balamalele». Eu, care nu am fost la nici un lot, acum mă voi întîlni cu Mutu şi Chivu! Păi, nici la tineret nu am jucat, credeam că la echipa mare ajung la 25 de ani!", spune Valerică emoţionat. "E un jucător cu un fizic impresionant, are 1,88 metri înălţime! E inteligent, are tehnică bună! E un tînăr de mare viitor!", a explicat selecţionerul de la tineret, Emil Săndoi.
21 de partide are Găman în Liga întîi, unde a marcat un singur gol
La 19 ani, olteanul Valerică Găman este marea surpriză pentru partida cu Franţa
Are doar 21 de meciuri în Liga I. E Marius Valerică Găman, stoperul Universităţii. Ieri, ora 20:30, Craiova. Telefonul mobil al fotbalistului sună. E Ovidiu Stîngă, managerul tehnic al clubului: "Alo, copile, mîine mergi la Bucureşti! Ai fost chemat la lot", se aude vocea fostului fotbalist al Craiovei. La capătul celălalt, nici un răspuns. Doar o respiraţie apăsată. "Alo, alo, bă, băiatu', mă auzi?". "Nea Ovi, nu e glumă? Sînt eu, Valerică, cum să merg la «naţională?»”, răspunde timid puştiul oltean. "Da, băiatule, fă-ţi bag