Mă pricep mai bine să scriu despre alergare decât s-o practic, dar o încerc aproape în fiecare zi. Îmi place senzaţia când arunc pas după pas pe asfalt şi simt aerul cum îmi atinge faţa. Mă pricep mai bine să scriu despre alergare decât s-o practic, dar o încerc aproape în fiecare zi. Îmi place senzaţia când arunc pas după pas pe asfalt şi simt aerul cum îmi atinge faţa. În acele momente din zi mă simt liber. Da, puţin obosit, dar, în timp, chiar şi oboseala se transformă în ceva plăcut.
La capătul unei alergări de cinci kilometri într-un ritm uşor, transpiraţia se aşterne pe trup ca o rouă. Nimic brutal, nimic forţat. Chiar şi respiraţia seamănă cu adierea caldă a unui vânt de primăvară.
Goana noastră după comoditate şi plăcere ne-a fixat de dimineaţa până seara în scaune, în faţa ecranelor. Da, tehnologia, zeiţa senzuală a lumii moderne ne-a făcut să ne îndepărtăm de mişcare şi de bucuria ei. Chiar şi mai rău, în mod pervers, a transformat mişcarea în corvoadă.
Trăim mai mult, dar mai chinuiţi. Ce mama naibii de viaţă e aia când, de la 50 de ani, nu mai poţi urca o treaptă fără să gâfâi? Pe vremuri, bărbaţii mureau în luptă, iar femeile, când năşteau. Ne batem mai rar şi naşterile sunt prin cezariană, dar vi se pare uşor să te doară oasele şi să te târâi jumătate de secol?
Aceasta e partea sedentară a vieţii care are legătură cu partea supraponderală. Da, stilul modern de viaţă ne-a transformat în persoane grase. Niciun om nu se simte bine când are kilograme în plus. V-o spun din proprie experienţă. Nu am slăbit pentru că îmi doream să arăt mai bine. Nu, am slăbit pentru că era ceva nesănătos în stilul meu de viaţă. Mă enerva să stau pe spate în pat şi să nu văd jumătate din ecranul televizorului din cauza burţii.
Familia, şcoala şi societatea au o mare responsabilitate pentru kilogramele noastre
