Companiile care investesc in Romania nu vor mai face profit numai datorita fortei de munca ieftine, intrucat Romania se va alinia statelor europene si in ceea ce priveste salariile angajatilor, a declarat, luni, premierul Calin Popescu Tariceanu, in cadrul Conferintei Internationale a Industriei Ospitalitatii.
Primul ministru a laudat cresterea economica a Romaniei, care este cea mai mare din Europa, mai mare chiar decat cresterea economica medie din UE.
Pentru a mentine cresterea competitivitatii din tara noastra, Tariceanu a propus dezvoltarea unei strategii axata pe doua elemente. Primul dintre acestea presupune alocarea unor sume considerabile sectoarele de educatie si cercetare, dezvoltare, inovare.
"Invatamantul trebuie sa fie unul performant, iar cercetarea o locomotiva, pentru a transforma Romania intr-o tara competitiva. Educatia are alocat, in prezent, 6% din PIB, iar pe viitor trendul de va mentine. In ceea ce priveste cercetarea, numai anul acesta am investit un miliard de euro", a declarat premierul.
A doua propunere a lui Calin Popescu Tariceanu vizeaza dezvoltarea infrastructurii, cu precadere a celei de transport.
"Infrastructura de transport trebuie sa primeasca fonduri consistente pentru ca si cresterea economica cere acest lucru. Trebuie stiut ca, din totalul fondurilor europene, 4,5 miliarde de euro vor fi destinate numai transportului", a conchis primul ministru.
Companiile care investesc in Romania nu vor mai face profit numai datorita fortei de munca ieftine, intrucat Romania se va alinia statelor europene si in ceea ce priveste salariile angajatilor, a declarat, luni, premierul Calin Popescu Tariceanu, in cadrul Conferintei Internationale a Industriei Ospitalitatii.
Primul ministru a laudat cresterea economica a Romaniei, care este cea mai mare din Europa