La noi a fost la fel. Mai întâi, fosta Bancă Română de Comerţ Exterior a început să-şi arate muşchii, derulând preferenţial creditele pentru achiziţiile de petrol şi gaze. A devenit în scurt timp cea mai importantă bancă românească şi a început să joace ca atare, dând credite – dovedite abia apoi neperformante – la tot „cartierul”.
Pe urmă au început să apară fisurile, stimulate de acţiuni-spectacol (mai ţineţi minte cum îl înghesuiau poliţiştii pe voluminosul - pe atunci - Răzvan Temeşan într-o Dacie?) şi finalizat apoi cu măsura extremă a desfiinţării băncii.
Creditele performante şi reţeaua le-a luat BCR-ul, iar pe cele neperformante AVAS-ul, sau cum se numea atunci. Concluzia: clienţii graşi ai băncii au rămas cu banii, pe care n-au mai avut (!!) cum să-i returneze, iar noi am contribuit la actul generos al statului cu o sumă luată, practic din buzunarele fiecăruia. S-a chemat că am salvat sistemul bancar. I-am salvat, de fapt, pe cei care l-au devalizat. Şi pe cei care ar fi trebuit să răspundă pentru aceste devalizări.
Venit în vizită în România, prin 1997, Bill Clinton l-a întrebat pe Constantinescu despre Bancorex. Vezi bine, cam ştia despre ce e vorba. Chestia asta mă duce cu gândul la o situaţie - posibilă - în care, aflat în vizită la Casa Albă, Traian Băsescu l-ar întreba pe Bush: ce se mai aude cu Lehman Brothers? Dar cu Freddie Mac şi Fanny Mae? Sau cu...
Păstrând proporţiile, ce s-a întâmplat la noi cu 10-12 ani în urmă n-a fost altceva decât o prefaţă, la scară, cu ce se întâmplă acum în State. Unde statul, nabab cum e, nu pregetă să salveze sistemul financiar pe seama contribuabilului. Pe care Bush nu l-a mai întrebat dacă e dispus să scoată din cont (dacă îl mai are!) vreo 2000 de dolari ca să-i salveze pe preşedinţii şi pe directorii generali ai celor mai mari şi mai arogante bănci. Şi, la fel ca la noi, vom vedea cum, în n
