Guvernul Tariceanu incearca sa iasa erou dintr-o criza pe care el insusi a declansat-o prin majorarile succesive de salarii si pensii. Si are toate sansele sa puncteze electoral in scandalul maririi salariilor profesorilor, hotarata in parlament, jucand cu insufletire spectacolul responsabilitatii. A sesizat Curtea Constitutionala, i-a scris presedintelui Traian Basescu, l-a convocat pe guvernatorul BNR la o discutie, a solicitat reunirea de urgenta a CSAT si l-a trimis pe Varujan Vosganian fara cravata la televizor sa ne convinga ca e rau, foarte rau. A facut mult zgomot, dar nu l-a demis pe Cristian Adomnitei si nici nu i-a sanctionat politic pe liberalii care, votand masura criminala, imping tara intr-o criza fara precedent. Gestul, la indemana lui Tariceanu, ar fi dat un parfum de credibilitate furiei premierului.
„Cu mine ca prim-ministru va spun ca asa ceva nu se intampla si nu accept“, a anuntat raspicat sambata premierul dupa o sedinta cu cativa ministri, referindu-se la marirea salariilor profesorilor cu 50%. Declaratia poate fi interpretata ca o dovada a fermitatii sefului executivului poreclit candva „razgandeanu“ si „moliceanu“, o actiune de intarire a brandului „Tariceanu“. Dar si ca o amenintare cu demisia. Aceasta ar putea fi o lovitura maiastra de imagine inaintea alegerilor generale. Guvernul Tariceanu ar parea in prag de vot singurul actor responsabil, inconjurat de iresponsabili care pun in pericol viitorul tarii pe fondul recesiunii globale: parlamentul, PDL si PSD initiatoarele legii, presedintele Traian Basescu care s-a antepronuntat favorabil.
Calin Popescu-Tariceanu personal face eforturi retorice remarcabile sa ne convinga ca vinovati de criza in desfasurare, cu urmari catastrofale pentru economie, sunt toti ceilalti, dar nu liberalii. In special PSD si PDL, impreuna si in frunte cu Traian Basescu. Parlamentul, ca i
