Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paris Motor Show 2008: Verdictul publicului

Publicat in Capital, luni 6 octombrie 2008 ·

Începând de sâmbătă, după cele două zile dedicate presei, publicul larg a avut acces în halele de la Paris Expo. Dacă cei peste 11.000 de jurnalişti creaseră o înghesuială teribilă la standuri, vă închipuiţi ce aglomeraţie a fost în momentul în care peste 30.000 de persoane au început să inunde aleile dintre spaţiile de expunere. Bătaie pe un loc de unde se putea vedea maşina, bătaie pe afişele promoţionale şi lupte corp la corp pentru o poziţie cât mai bu

Începând de sâmbătă, după cele două zile dedicate presei, publicul larg a avut acces în halele de la Paris Expo. Dacă cei peste 11.000 de jurnalişti creaseră o înghesuială teribilă la standuri, vă închipuiţi ce aglomeraţie a fost în momentul în care peste 30.000 de persoane au început să inunde aleile dintre spaţiile de expunere. Bătaie pe un loc de unde se putea vedea maşina, bătaie pe afişele promoţionale şi lupte corp la corp pentru o poziţie cât mai bună de unde se putea face poze. Organizatorul evenimentului, AMC Promotion, acelaşi cu organizatorul SIAB, a fost încă o dată depăşit de situaţie. În primele două zile, presa a avut la dispoziţie un spaţiu mic şi prost utilat. Vreo 30 de computere, cinci-şase telefoane şi încă vreo 30 de conexiuni pentru laptopuri. Asta pentru 11.000 de jurnalişti care încercau din răsputeri să îşi facă meseria şi să transmită cât mai repede informaţii şi imagini de la salon. Cu mare tam-tam a fost însă prezentat spaţiul pentru blackberry, complet inutil. Nici vizitatorii obişnuiţi nu au avut prea multe cuvinte de laudă. Înghesuială, mizerie pe la colţuri şi preţuri piperate pentru orice, cam acestea sunt impresiile culese de la faţa locului. Noroc cu minunăţiile de la standuri care mai estompau proasta organizare. Culmea este că, deşi mai mici, cu mai puţine exponate şi fără a se numi pompos „Mondial de l’Automobile”, expoziţiile de la Geneva şi Frankfurt sunt mult mai bine

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 14 minute
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 2 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Putin promite să susţină Coreea de Nord împotriva SUA: „Un inamic insidios, periculos şi agresiv”

Adevarul acum 40 minute
Vladimir Putin a promis marţi să aprofundeze legăturile comerciale şi de securitate cu Coreea de Nord şi să o susţină împotriva SUA, în timp ce se îndrepta spre această ţară izolată, dotată cu arme nucleare, în prima vizită a preşedintelui rus la Ph

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 3 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Anouk Aimée, actriţa din „La Dolce Vita” şi „Un bărbat şi o femeie” a murit la vârsta de 92 de ani

Mediafax acum o ora
Anouk Aimée, considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume, a murit la vârsta de 92 de ani. Manuela Papatakis, fiica ei, a anunţat marţi, pe reţelele de socializare, decesul actriţei. „Împreună cu fiica mea Galaad şi cu fiica mea cea mică,

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

INSP: 646 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână

News.ro acum 2 ore
Un număr de 646 de cazuri noi de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în România, se arată în raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Până în prezent, au fost înregistrate 18 decese. ”În perioada 01.01.2023 - 16.06.2024

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

29°
mar.

21°/29°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°