Peste 300 de invenţii vor fi expuse, săptămâna aceasta, la Romexpo, în cadrul Salonului Cercetării şi Competiţiei Inventika 2008
România stă „foarte prost” la capitolul invenţii, cercetătorii autohtoni înregistrând doar şapte produse în ultimul an. Bilanţul a fost făcut public, ieri, de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), Anton Anton, care a pus degetul pe rană, în cadrul unei conferinţe de presă, promiţând totodată 0,85% din PIB pentru cercetare, anul viitor, echivalentul a un miliard de euro: ”Există un dezinteres pentru invenţii, întrucât, ani în şir, am copiat în draci. Avem proiecte mari de cercetare, dar la invenţii stăm foarte prost comparativ cu alte state, unde sunt înregistrate câteva sute pe an. Perioada supravieţuirii în cercetare a trecut. Mai mult, cercetarea românească are fonduri, deci există condiţiile necesare pentru apariţia rezultatelor semnificative“.
Pe de altă parte, ediţia de anul acesta a Salonului Cercetării, ce se va desfăşura săptămâna aceasta la Bucureşti, înregistrează un număr record de exponate (peste 1000), aparţinând celor 120 de institute şi firme prezente la eveniment. Concomitent cu salonul, la Complexul Romexpo din Capitală va avea loc, în perioada 7-11 octombrie, competiţia internaţională Inventika 2008, ce va cuprinde 300 de lucrări ale cercetătorilor din opt state europene: Bulgaria, Croaţia, Iran, Moldova, Polonia, Serbia, Rusia şi Ucraina.
Pe lângă diversele întâlniri şi dezbateri ce se vor derula pe parcursul celor cinci zile, Autoritatea pentru Cercetare va întocmi, în premieră, un top al excelenţei, prin intermediul căruia şi-a propus să scoată în evidenţă rezultatele cu cea mai mare relevanţă din punctul de vedere al inovării. (R.F.)
Peste 300 de invenţii vor fi expuse, săptămâna aceasta, la Romexpo, în cadrul Salonului Cercetării şi Competiţ